Eram ieri în Parcul naţional, când ţâr ţâr telefonul. Era Ada, proaspăta mea vecină de cartier. Că vine şi ea în parc cu familionul. Ana devine brusc emoţionată. Chiar are o fetiţă? Şi chiar e de vârsta ei? Păi chiar are şi chiar vine. Şi au venit -- Irina pe bicicletă, soră-sa în căruţ, cum îi şade bine oricărui bebe de câteva luni şi la coadă Ada cu consortul.
Ana şi-a luat brusc în serios rolul de amfitrion . Că deh, ea e veche în parc. Au luat-o la trap ea pe trotinetă, Irina pe bicicletă, noi în urmă, unde ne e locul.
Ce mi-a plăcut a fost sincronul perfect de gânduri şi cuvinte dintre mine şi Ada.
- Mama, mă dai în gonflabile?
- Nu! am zis noi la unison.
Câteva minute mai târziu, o nouă tentativă din partea copilelor.
- Mama, mă dai în....
- Nuuuu!
Din nou, sincron perfect. Cum numai maternitatea şi anii de radio ţi-l pot oferi. Prietenii ştiu de ce.
Hai să spun o vorbă şi despre progenitura din căruţ, pentru că merită. Mi-a tras nişte zâmbete atât de drăgălaşe că m-am topit.
Frumoasă după amiaza asta, când Ana a cunoscut-o pe Irina.
joi, 15 septembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
O, yeah! Multumim de complimente. Si mie mi-a placut sincronul, stim sa spunem nu cand trebuie, bravo noua!
A fost fun, sunt nostime cat sunt de serioase si de afectate de chestii inimaginabile de la inaltimea noastra. Sa ne mai vedem, zic, poate veniti si-n vizita.
Ma bucur ca ati avut o intalnire placuta si v-ati sincronizat asa bine. la Ada am gasit blogul tau de fapt.
Mersi Ada de invitatie. Pai venim, cum sa nu venim.
Trimiteți un comentariu