Dacă nu ar fi declarat că ea se culcă la cinci dimineața, aș fi zis că e o seară ca oricare alta. Una în care mie mi-e somn și-n care încerc cu disperare să bag doze mici de cofeină, ca măcar să aibă și ea cu cine ciocni șampania aia de copii cu care s-a trambalat de la București și pe care o dezmiardă din priviri din ziua în care am ajuns la țară. Căci da, aicea suntem, în satul nostru românesc, cel cu dealuri domoale, copii cu sorcova și mai nou, hoți care sparg casele. Patru case într-o singură noapte. Noi am scăpat ca prin minune, că a stat B. treaz până în zori.

Bun. Și acum vine și clipa aia în care ar trebui să încep cu "mulțumesc lu' 2013 pentru..." și "sper ca 2014 să fie...". Cred că momentul în care un om ajunge să devină om mare e cel în care de fiecare dată când are ocazia să-și dorească ceva începe cu sănătate. Totuși, aș vrea acum să încerc să-i mulțumesc anului ăsta de stă să treacă pentru lucrurile de care m-am bucurat cu mintea unui copil.

Așadar, dragă 2013, îți mulțumesc pentru că am avut cea mai frumoasă iarnă la schi din ultimii ani. Pentru că mi-am revăzut foștii colegi de liceu cu care m-am distrat la fel de bine ca la petrecerea de majorat. Pentru că am reușit să revedem Thassos-ul și pentru că am ajuns la concertul Depeche Mode. Pentru că am descoperit că facebook-ul e amuzant. Îți sunt recunoscătoare pentru cei trei mii de kilometri prin Europa și pentru că ne-a dat mama tableta ei care a făcut-o pe Ana să fie cel mai cooperant copil la drum lung pe care și l-ar fi putut dori cineva. Mersi pentru revista franțuzească care a dorit să lucreze cu mine și sper să o facă în continuare (2014, sper că m-ai auzit!). Mulțumesc frumos pentru că Ana se descurcă la școală și pentru că nu are nevoie de ajutor la teme. Mulțam frumos și pentru biletele de avion de le luarăm pentru la primăvară. Și pentru că per total ai fost un an așa și așa, vorba blogului. Că nu ai fost mai rău. Bravo ție, 2013!

Și acum tu, măi 2014! Păi, te rog frumos să fii un an bun, drăguț, sănătos, iubitor, fără palpitații și extrasistole date de emoții negative, fără plânsete și durere, fără impozite exagerate și taxe stupide, fără constrângeri abracadabrante și decizii idioate, fără spaime și cataclisme, fără supărări și dezamăgiri. Te rog să fii un an de treabă și promit să scriu și despre tine la fel de frumos când te-oi sfârși!

Și acum voi, dragii mei! Să fiți sănătoși (că doar suntem oameni mari și asta ne dorim cu toții), să fiți fericiți, să fiți mulțumiți și să ne auzim cu bine.

La final, aș vrea să vă mai spun ceva: 2013 a fost primul an în care mi-a părut sincer rău că nu am emigrat. Sper ca 2014 să nu-mi adâncească regretele.