Disclaimer: acesta este un guest post scris de soț.

După cum am promis acum vreo două zile, revin cu impresii de non-călătorie: fetele au plecat sâmbăta trecută la munte și urmează revină astăzi, iar eu am rămas singur acasă.

De fiecare dată când se întâmplă asta, trec prin aceeași serie de stări. Primele două sau trei zile mă bucur că am toată casa pentru mine la orice oră din zi și din noapte. De felul meu sunt destul de introvertit și independent, așa că în primele zile îmi exploatez la maxim libertatea de a nu face ordine, de a asculta muzică în casă (nu la căști, ca de obicei) și de a vedea filme cu sunetul dat la un volum generos pe boxe (nu pe căști, ca de obicei). Muzica și filmele mai sunt cum mai sunt, însă în privința ordinii duc lucrurile la extrem -- în primele zile nu pun aproape nimic la loc; doar gunoiul trebuie, din păcate, dus cu regularitate, ca să nu prindă viață proprie și să mă sugrume în somn.

Astea sunt primele zile. Pe urmă mai vin încă două-trei zile în care nu mi se mai pare așa de interesant și uimitor că sunt un adult care stă singur în casă -- mă obișnuiesc cu ideea că pot să fac dezordine și nu mă ia nimeni la rost, însă pe de altă parte încep să-mi dau seama în ce hal a ajuns casa și să devină incomod (nu vă imaginați că arunc coji de semințe pe jos -- se face doar dezordine, cu lucruri lăsate alandala). Iar în ultimele câteva zile începe să mi se facă într-adevăr dor de fete, mi-e silă să vin seara de la birou și să găsesc casa goală, să mănânc de la sufertaș (deja nu mai e nimic proaspăt), să nu am cu cine râde, cu cine să mă sfătuiesc și să mă cert (glumesc doar pe jumătate). Bașca că în ultimele zile trebuie să fac și toată curățenia pe care n-o făcusem până atunci.

Am copilărit la casă cu curte, unde am avut și câini și pisici. Când se îmbolnăvea câinele, venea să ne arate cât îi e de rău și voia să stea tot timpul în casă (câinii stăteau exclusiv în curte în mod normal). Dimpotrivă, știam că pisicii îi este rău dacă n-o mai vedeam câte o zi întreagă (pisicile erau libere să vină și să plece după cum doreau, inclusiv cele de rasă) -- pe una am găsit-o moartă sub cadă după ce n-o mai văzusem zile în șir; nici n-am știut că are vreo problemă până am găsit-o acolo. După cum ai observat și tu, dragă cititorule, și oamenii bolesc într-unul dintre aceste două feluri: unii vor să fie cu prietenii sau familia, iar alții vor să fie singuri.

Ei bine, în absența fetelor, în primele două zile, singurele în care mă bucur că am toată casa doar pentru mine, ei bine, în primele două zile am fost groaznic de răcit (duminică și luni am zăcut pe canapea, nici la birou nu m-am dus). Eu sunt pisică în privința convalescenței: când nu mi-e bine mă retrag în cel mai îndepărtat colț al casei și stau cuminte în ungherul meu (uneori aștept cu sinceră speranță câte o răceală ca să mai pot citi serios). Prin urmare nu m-a deranjat cu nimic faptul că eram singur; dimpotrivă, e foarte convenabil așa, pentru că-mi pot alege orice ungher -- însă mi-a fost rău tocmai de-a lungul zilelor în care ar fi trebuit să mă bucur de schimbarea de decor. Cum ar spune un matematician, nu m-a deranjat atâta că eram singur acasă când am răcit, cât m-a deranjat că am răcit când eram singur acasă. Dezordine tot am făcut, dar nu atâta din pasiune cât pentru că nu-mi ardea să mai strâng nimic -- așa că ieri și azi tot am fost nevoit să fac ordine în casă. Însă tot mi-am scos pârleala: am ascultat muzică și am citit după pofta inimii, ceea ce nu-i chiar nimic.

Și-acum lăsați-mă să termin de făcut ordine, că în câteva ore trebuie să iau pe cineva de la gară.