vineri, 13 iunie 2014

Schimb de locuri

Ea e ţigancă. Şi nu, nu face nimic să ascundă asta. Are cercei mari, aurii, care-i atârnă zornăitor, are inele pe fiecare deget de la mână, are lanţ de aur şi fuste lungi. Şi are două fete, gemene, cu pielea smeadă şi ochii negri. Ea merge pe stradă cu capul sus, cu copilele pe lângă ea. Din când în când mai ţipă la ele şi uneori le mai trage o palmă. Chiar ea spune asta, dar nu cu mândrie, nu cu aroganţa omului care zice că ştie cum se educă un copil, ci, de multe ori, cu tristeţea celui care aşa a fost şi el educat. La ea în familie, copiii sunt corectaţi, sunt struniţi, sunt ţinuţi uneori cu forţa şi vorba rea să nu care cumva să iasă din cuvântul celor mari. Nu cred că a citit cărţi de parenting, nu cred că a stat să se gândească prea mult la tipurile de educaţie şi la consecinţele unor gesturi. O palmă este doar apanajul unui părinte care vrea să corecteze şi atât. Iar ea vrea să-şi facă copiii oameni, le vrea cu carte, dar mai presus de orice le vrea pierdute în mulţime, le vrea egale cu ceilalţi, cu a mea, cu colegii de clasă, cu copiii din vecini. Dar ea are fuste lungi, cercei de aur şi inele pe fiecare deget. Şi noi asta vedem. Asta şi pielea smeadă care ni se perindă prin faţa ochilor, care se apropie ameninţător ca şi cum ar putea să întunece sau să pervertească aerul din jurul nostru. Ca şi cum sub poalele fustelor ei s-ar ascunde toată mizeria, răutatea şi promiscuitatea unor bande mafiote care fură, violează, atacă, pătează numele unei naţii ce se luptă la rându-i cu multe complexe.

Mă uitam ieri la ea cum îi tremura mâna cu care-şi pocnise fata.
- De ce o baţi?
- Să înveţe; să înveţe să m-asculte. Să ştie că atunci când îi spun să nu intre singură în magazin, să stea pe loc. A vrut să-mi arate că se descurcă să cumpere singură un suc. A intrat, a luat sticla şi a vrut să plătească. Mi-a făcut semn că-i mai trebuie un leu şi atunci, în loc să mă aştepte la casă, a venit spre mine cu sticla în mână. Era pe punctul să iasă fără să plătească.
- Şi de ce ai bătut-o?
- Să înveţe să fie atentă, să nu care cumva să spună cineva despre ea că vine la furat. Sau că o trimit eu la furat.
Oare cum o fi să trăieşti cu stigmatul ăsta? Cum o fi să te vezi obligat încă din născare să-ţi trăieşti viaţa şi să-ţi creşti copiii demonstrând în fiecare zi că nu eşti altfel decât ceilalţi? Să te disculpi că eşti ţigan, deşi nu ai făcut nimic rău?

- Daţi-o dracului de hoaţă, cu neamul ei cu tot! spuse în urechea mea o doamnă de la coadă. Aşa sunt toţi, n-aţi văzut la televizor cum ne-au făcut de ruşine în toată lumea?

Ba da, am văzut. Şi da, majoritatea celor care au speriat Vestul sunt ţigani. Dar nu asta este problema. Nu fustele lungi, inelele şi pielea smeadă îi fac să jecmănească, să trăiască după alte reguli, să fugă de muncă cinstită. Ci lipsa flagrantă de educaţie. În familie, în şcoală, în şatră şi aşa mai departe. Lipsa de perspective, de modele, de repere, care sunt cu atât mai pregnante într-o ţară unde corupţia face legea. Bun... şi acum ce facem? Ce facem cu toţi ţiganii care se luptă zi de zi cu prejudecăţile noastre, cu lipsa noastră de înţelegere, cu intransigenţa noastră, cu răutatea şi, ca s-o spunem drept, cu rasismul nostru? Ce facem cu toate ţigăncile cărora nimeni nu le cedează locul în autobuz, deşi au un copil în braţe? Ce facem cu cele care vând în piaţă şi pe care le luăm invariabil la per tu fiindcă, nu-i aşa, doar nu sunt nişte doamne? Singurii ţigani pe care îi acceptăm sunt cei care se chinuie să-şi ascundă originea. Aflăm apoi că sunt de etnie romă şi invariabil ajungem să ne spunem uite, dom'le, că se poate!

Dar dacă ţiganca nu vrea să se îmbrace în taior şi nu vrea să-şi dea josul aurul de la gât? O lăsăm să-şi bată copiii ca să-i înveţe să se teamă de lume, să le fie frică de ceilalţi, să crească cu certitudinea că orice greşeală de-a lor le va fi aspru sancţionată? Că pentru ei nu există circumstanţe atenuante? Şi atunci, de ce ne mirăm că sunt aşa de înrăiţi, dacă lumea în care trăiesc porneşte de la premiza că ei s-au născut să facă rău? Să ne facă rău?

I-am spus doamnei revoltate din spatele meu:
- Cum puteţi să acuzaţi pe cineva că fură dacă nu aveţi nicio dovadă?
- Ei asta acuma, ăştia nu au nevoie de dovezi!
- Dar e urât să gândiţi aşa!
- Atunci, luaţi-o dumneavoastră acasă şi spălaţi-vă pe cap cu ea!

M-am gândit în secunda aia cum ar fi să ajung, prin  nu ştiu ce întâmplare, într-o lume care să mă urască din start pe mine şi pe copilul meu. O lume care să fie cu ochii pe fiica mea, să-i pândească stângăciile, să-i penalizeze greşelile, să o ocolească, să o alunge, să o ţină la distanţă. Şi mi-am dat seama că în momentele alea, ura mea ar fi aşa de mare încât aş fi gata să strivesc lumea aia, să-i fac rău, să mă răzbun. Probabil că nu aş obţine însă nimic. Probabil că tot eu aş ajunge să fiu condamnată pentru comportament agresiv. Şi atunci aş ajunge probabil ca ea, ţiganca cu fuste lungi şi inele pe fiecare deget. Ţiganca ce şi-a plesnit copilul ca să-l înveţe că orice greşeală, oricât de mică, e aspru sancţionată.

De ieri nu am în minte decât feţişoara aia cu pielea smeadă, ţinându-se de obraz şi uitându-se cu ochii-n lacrimi când la mamă, când la lume. Şi mi s-a părut atât de trist, atât de trist -- pentru că ştiu că niciunul dintre copiii noştri nu ar vrea să fie în locul ei. Nici acum, nici când va fi mare.

18 comentarii:

Karioka spunea...

Foarte bine scris, Ioana.
Si teribil de trist. Pe mine se tot chinuie cativa prieteni sa ma convinga sa nu carecumva sa ma mut intr-un loc in care exista tigani (deci sa ma mut in Groenlanda?), pe principiul de "un strop de cacat intr-un butoi cu apa e egal cu un butoi cu cacat". Chiar daca nu cunosc niciunul din oamenii pe care ii denigreaza, stiu ei mai bine by default.

Ioana spunea...

Mda, e greu si pentru copiii lor cred ca e si mai greu; trebuie sa demonstreze dublu fata de ceilalti.

Anonim spunea...

pai... te urasc destui... destui vor sa te vada plecata din tara, ingrijind batrani prin Germania sau servind la mese prin Spania... eu zic ca ar fi mai bine sa ne indreptam atentia asupra romanilor din Ardeal, care sunt amenintati daca isi pun tricolor la poarta, ce ziceti? sau a romanilor de pe Valea Timocului, care nu sunt lasati sa vorbeasca in limba stramosilor lor... cat despre tigani, sincer, sunt satala de semintele lor, injuraturile lor, neobrazarea lor...

Anonim spunea...

ha! întotdeauna există un anonim plin de ură, încrâncenarea care nu foloseşte nimănui. trăiesc de o viaţă printre unguri fără problema tricolorului arborat şi fără a privi denigrator ţiganii căci după mintea mea sunt ţigani nu romi.
roxana

Ioana spunea...

Ce e cu romanii din Ardeal? Mama e din Ardeal si crede-ma, nu e nicio problema sa-si puna tricolorul in poarta. Xenofobia este intretinuta si alimentata politic, vorbim aici de partide extremiste si interese asisderea. Cat despre tigani, vecina de la etajul trei care-mi scuipa sistematic seminte pe balcon e romanca get beget, pustiul care mi-a furat portofelul era mai alb decat un nordic, asa ca nu are nicio legatura cu etnia ci cu educatia. Un om prost crescut, un om fara dram de bun simt, o persoana neghioaba este un pericol indiferent de etnie. Crezi ca Barack Obama este mai cretin decat vecinul meu alcoolic care-si bate nevasta doar pentru ca e negru? Ca tu asta spui. Eu sunt pentru amenzi, pentru dosare penale, pentru inchisoare pentru oricine incalca legea. Dar nu mi se pare normal sa consider o persoana vinovata din start doar pentru ca apartine unei anumite etnii.

Biroul de Consiliere pentru Cetateni Adjud spunea...

"Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale in drepturi.
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertãţile proclamate ȋn Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului fãrã nici un fel de deosebire, de rasã, culoare, sex, limbã, religie, opinie politicã sau orice altã opinie, de origine naţionalã sau socialã, avere, naştere sau orice alte ȋmprejurãri"

A spunea...

https://avemfiecareopoveste.wordpress.com

A spunea...

E un proiect exact pe tema asta pentru gradinite, sustinut prin granturi norvegiene... Eu am trimis la gradinita unde e fiica mea, sper sa se inscrie... o floare, dar asa incepe primavara:)

mara spunea...

like!

Anonim spunea...

Frumos gandit si scris. Felicitari,Ioana!

Cristina+Alexia spunea...

Felicitări! Ai pus punctul pe i.
Apropo de cedat locul țigăncilor. Am făcut"prostia" asta în metrou şi am fost linşată din priviri. Ale românilor. Iar țigăncii nu i-a vemit să creadă că se ridocă cineva să o lase să stea cu puradelul pe scaun... "e" şi ei oameni, până la urmă.

Anonim spunea...

@Anonim: si io-ls din Ardeal si nu ma impiedica nimic sa defilez cu tricoloru' daca aia imi doresc! Dar sa stii ca patriotismul si dragostea de tara nu se arata prin afisarea tricolorului, ci prin a incerca, de exemplu, sa oferi sanse egale tuturor copiilor din tara asta indiferent de etnia lor! Doar o idee, asa....
Maria

Merlin spunea...

de acord că e vorba de educaţie, însă educaţia respectivă este determinată de naţie,religie, de originea socială şi/sau de etnie.
Nu crezi ?
Într-un fel e educat un român şi altfel e ducat un britanic, un catolic faţă de un ortodox, un fiu de spălătoreasă faţă de o fiică de armator grec.
Problema la ţigani este că mulţi din ei au, prin însăşi cultura, educaţia aia a lor, ceva nefast.De fapt mai mult decât nefast, şi anume faptul că la ţigani e o mândrie să furi, de exemplu, în sensul că e o mândrie dacă "ai făcut rost" de nişte bani, nu contează cum. Ţiganii nu se feresc în mediul lor să spună deschis, laudativ, că au fost la furat, sau se întorc de la furat, sau că au "prăduit" pe cineva, fără să aibă nici cea mai mică mustrare de conştiinţă.Şi românii fură, dar românului îi e ruşine, nu se laudă cu asta.E pe un grad superior de evoluţie. Gândeşte-te la manele sau la cântecele de mahala ţigăneşti, unde se cântă isprăvile hoţilor, lăutarii numindu-i direct pe eroii lor "hoţi" sau "pungaşi".
Aici e problema. La etnia asta, infracţiunea, agresiunea sau golănia e cântată, e respectată, e admirată.
Sunt pe o treaptă inferioară de evoluţie umană.

B. spunea...

@Merlin, pentru unii țigani este adevărat ce spui, dar este la fel de adevărat și pentru unii români, și pentru unii greci, și pentru unii nemți, austrieci sau englezi. Știu, nu ești de acord și n-ai să fii niciodată de acord. Dar a fi rasist și mândru de asta este o atitudine nefastă și mă face să mă întreb oare cu câte trepte de evoluție îmi ești inferior.

Merlin spunea...

e vorba de un specific al culturii lor. Or fi şi unii români sau unii monegasci la fel, dar nu este un specific al culturii lor . În ceea ce priveşte rasismul, eu nu cred că în spaţiul nostru poate fi vorba de rasism, adică nu există ură ca fenomen de masă, românul e duplicitar datorită influenţei orientale.
Sper că nu ai să-mi spui acum că "Orientul e ceva fabulos" ...

B. spunea...

Din DEX: "RASÍSM s. n. Teorie social-politică care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane." După ce spui că țiganii sunt pe o treaptă inferioară de evoluție este imposibil să spui "nu poate fi vorba despre rasism".

Cât despre cultura lor, da, există într-adevăr un puternic instinct de supraviețuire adânc îngropat acolo, chiar și în dauna "celorlalți" -- însă dată fiind atitudinea "celorlalți" față de ei de-a lungul a (cel puțin) ultimelor cinci sute de ani, asta mi se pare perfect explicabil. Nu uita că primele noastre contacte cu țiganii au fost asociate cu înrobirea lor și nu mai departe de acum 75 de ani îi exterminam în Al Doilea Război Mondial. Poate că dacă i-am privi ca egali lucrurile s-ar schimba în bine pentru toată lumea.

Și când spun "egali" vreau să spun că trebuie să-i băgăm în pușcărie pe țiganii hoți, așa cum facem și cu românii hoți și nu vreau să spun că trebuie să te împrietenești la cataramă cu cei care ascultă manele în parc, așa cum nu faci nici cu românii care ascultă manele în parc. Dar spun că trebuie să cedăm locul unei țigănci gravide, așa cum facem cu o româncă și spun să le oferim prezumpția de nevinovăție, așa cum facem cu românii. Găsești ceva greșit în lucrurile astea?

Merlin spunea...

Nu, dar nu m-aş împrietenii cu un ţigan decât luând în considerare specificul său cultural.

Merlin spunea...

scuze pt. greşeala de tipar

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes