Sunt două. Tinere, gălăgioase, răspândind în jur un iz ușor de transpirație, mai ales atunci când își ridică mâinile să-și potrivească mai bine pe cap basmalele colorate. Stau cu picioarele depărtate într-o încercare de-a nu se răsturna la fiecare viraj pe care tramvaiul se încăpățânează să-l ia cu viteză. La poalele lor,  două papornițe cu gurile căscate lasă să se vadă bucăți de pepene galben.

Cu o mână strâns încleștată de bară, una dintre ele își caută sânul să-i astupe gura pruncului din brațe. E mic. Să tot aibă vreo șapte, opt luni. Tricou în dungi, blugi minusculi, un papuc ce stă să-i cadă și cel mai frumos zâmbet din lume. E transpirat și vorbăreț. Nu plânge, doar se chinuie să molfăie sânul în timp ce tramvaiul dă să-l smulgă cu fiece hurducătură din brațele maică-sii. Cu degetele strânse pe spătarul unui scaun, femeia își aruncă peste lumea din jur  privirea albastră-verzuie ce te duce cu gândul la paștunii din Afganistan. Râde cu gura până la urechi și cu copilul agățat de cămașa desfăcută la piept, își ridică brațele să-și așeze baticul ce-i tot alunecă pe frunte. Din gură îi lipsesc doi dinți. Are chipul supt de om îmbătrânit înainte de vreme, de copil crescut pe repede-nainte, trecut prin copilărie cu viteza cu care vrei să scapi de o boală. Dar e frumoasă, iar privirea aia albastră amestecată cu laptele de mamă și gânguritul copilului răspândește atâta lumină în jur încât nu înțeleg cum nimeni nu o vede. Pentru că nimeni nu se uită. Nu e privită, e amușinată. Un iz ușor de transpirație care dimpreună cu baticul colorat, poalele lungi și țâța din gura copilului îi fac pe ceilalți să se lipească mai bine de scaune și să întoarcă capetele, lăsând-o cu picioarele desfăcute într-o încercare de a-și păstra echilibrul. Dar ei nu-i pasă. Râde cu gura știrbă și cu copilul la piept, aruncându-și din când în când privirea spre pepenii de pe jos.

Sunt două. Tinere și gălăgioase. Cu fuste colorate și basmale la fel. Cu pepeni galbeni ce li revarsă la picioare și cu gurile deformate de râs și de viață.  Și sub privirile lor albastru-verzui ce te duc cu gândul la vechii locuitori din Afganistan, ceilalți se trag în lături, se dau la o parte, se lipesc de scaune, lăsând loc liber indiferenței și nepăsării. Sunt două. Tinere, gălăgioase, țigănci și evident discriminate.

Two Gypsies in Spain, by Francisco Iturrino