Hai că trece ziua de astăzi și eu nu am apucat să vă vorbesc de cea de ieri. Aia cu concertul celor de la The Hollywood Vampires. Pentru aceia dintre voi care tocmai au făcut ochii mari neștiind despre ce doamne-iartă-mă vorbesc, ei bine, vă aduc aminte că povesteam zilele trecute că am luat bilete, pentru toți trei, la un concert rock cu ăștia de se numesc cum am spus mai sus. Ei nu sunt chiar o trupă, ci un fel de proiect muzical care reunește pe aceeași scena diverși artiști de la diverse formații. Adică, avem o bucățică de Aerosmith prin Joe Perry, una bucată Guns N'Roses prin Matt Sorum, încă o bucățică Stone Temple Pilots prin Robert DeLeo la care s-au adăugat Tommy Henriksen, Alice Cooper și bineînțeles cel pentru care cred că venise cel puțin 50% din publicul feminin și anume...doamnelor și domnișoarelor, cine altul decât Johnny Depp. Care by the way, chiar cântă. Adică, pe bune. Nu din gură, acolo totul a fost asumat de Alice Cooper, ci la chitară electrică care, după părerea mea, a fost regina nopții.



De cântat s-a cântat vreo oră și jumătate, bine și susținut, fără nicio pauză. Am avut parte de melodii clasice pe care le știa și Ana, de genul Whole Lotta Love a celor de la Led Zepp, My Generation de la The Who sau Manic Depression a lui Jimi Hendrix. Ca organizare, nu mă pronunț. Eu sunt o persoană cooperantă și iertătoare, așa că m-am bucurat de experiență și atmosferă și am refuzat să mă întristez că am fost obligată (nu știu nici acum de ce) să-mi arunc umbrela la gunoi pe motiv că nu e voie cu astfel de obiecte, să mă scandalizez că am stat aproape trei sferturi de oră la coadă la toaletă sau să mă enervez că în loc de opt, concertul a început la nouă și jumătate. Sigur, dacă știam de acest aspect poate că m-aș mai fi gândit dacă să iau sau nu infanta, dar așa mai bine că n-am știut. Pentru că s-a distrat copios, deși mare lucru nu a văzut de la înălțimea ei și de la locul nostru în mulțime. Dar chiar și așa, a avut parte de experiența unui concert rock la unsprezece ani, m-a surprins că a recunoscut melodii mai repede decât am făcut-o eu, că la câteva dintre piese știa versurile. Vreți să știți la care, așa-i? Păi la Sweet Emotion a celor de la Aerosmith a căror fan înflăcărat este de vreo doi ani, la Another Brick in the Wall și la School's Out. M-a lăsat mască când a început să țipe și apoi să plângă efectiv la solo-ul de chitară a lui Joe Perry, mi-a plăcut că a dansat, a dat din cap și a trăit experiența din plin,. Cred că o mai iau la concerte cu noi, chiar dacă azi de dimineață, la șapte, nu înțelegea prea bine ce vreau de la ea si de ce trebuie să meargă la școală. Că doar nu cântase ea, cu nici câteva ore înainte, teachers leave those kids alone! 









.