Uite o zi care mi-ar lipsi, dacă ar fi să emigrez.  Mi-ar fi dor de forfota vânzătorilor ambulanți de Mărţişoare, de tarabele înşirate alandala pe trotuare, de ghioceii şi lalelele care se întind spre tine, de mirosul de zambile, de bulibăşeala de la Universitate, de studenţii de la Arte Plastice şi marfa lor hand made.

Mi-ar lipsi senzaţia pe care o ai încă de dimineaţă când, între două guri de cafea, te surprinzi zâmbind şi aşteptând, mi-ar lipsi clipele în care îţi simţi inima bătând mai tare cu cât te apropii de casă şi vrei să vezi ce ai primit şi dacă ai primit.

Mi-ar lipsi bucuria din ochii celui mic atunci când numără şi aranjează cu grijă fiecare Mărţişor pentru fiecare doamnă şi fiecare coleg. Zâmbetul cu care vine spre tine, cu mâinile bine ascunse la spate şi legănându-se de pe un picior pe altul, spune: ăsta e pentru tine, mami, eu l-am făcut!

Mi-ar lipsi drumul spre casa mamei şi florile pe care aş sta să le aleg pe îndelete pentru ea. Şi nu le-aș alege de la florărie, ci de la piaţă, de la ţigăncile ce-şi ţipă marfa în gura mare, ca să le audă chiar şi cei mai ursuzi bărbaţi.

Hai, recunoaşteţi că şi vouă vă lipsesc un pic toate astea. Dacă n-aţi fi plecat, poate că am fi ieşit şi noi la o ceaşcă de cafea, aşa, ca-n tinereţe.

O primăvară frumoasă vă doresc!