miercuri, 28 martie 2012

Surdul n-aude, dar le Roblogfeşte

Am două veşti. Una bună şi una proastă. Cu care să încep? Hai cu aia proastă, pe principiul cele rele să se spele. Am făcut otită. Nu doare nimic, doar că urechea stângă e moartă. S-a înfundat cu totul şi am o senzaţie neplăcută ca şi cum aş sta cu capul sub apă și valuri mici mi s-ar sparge de timpan.  Dacă e vreun doctor printre voi ce poate să-mi dea un sfat, altul decât mersul la ORL unde pun pariu că îmi vor face cinste cu o rinoscopie, îi rămân recunoscătoare. Cel mai tare apreciez sfaturile de genul stai liniştită am păţit-o şi eu şi trece de la sine în câteva zile.

Şi acum vestea bună. Am trecut în etapa a doua la concursul RoBlogFest!!! Sunt super încântată că am rămas printre cei 12 selecționați, mai ales că sincer, nu-mi făceam prea mari iluzii să fiu băgată în seamă.  Dar am fost şi vă mulțumesc frumos pentru voturi şi sunt bucuroasă să vă ştiu pe aproape. Foarte bucuroasă!

Şi acum să vă spun şi ce vreau la schimb, că doar nu credeaţi că vă mulțumesc aşa, pe degeaba. Păi aş vrea să mă votați încă o dată, pentru faza a doua de votare. Timp mai aveţi, că votul se încheie pe 3 aprilie. Ştiu că sunt pe o listă cu nume importante, ştiu că aveţi de unde alege,  dar înainte de a vota, gândiți-vă că eu am ceva ce restul n-are: otită! Ca de obicei, găsiţi banner-ul în dreapta.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Mai Ioane, vad ca acest concurs ti s-a urcat bine la cap. Esti pana peste urechi bagata, observ.:)
Anca

The way I am spunea...

:)Mi-a placut fraza de incheiere:)))
Sanatate multa iti doresc, imi pare rau ca nu am sfaturi din pacate.
Am inteles ce avem de facut:)

Ioana spunea...

Pt.Anca: Pana peste ureche:))

Pt.The way I am: Multumesc frumos!

Anonim spunea...

Să nu stai linistită, că si eu am ignorat o otită vreme de 2 săptămâni si pe urmă am purtat căciulă peste urechi din septembrie până în mai trei ani la rând, că la cea mai mică senzație de frig mă apucau dureri groaznice de urechi :(

Ioana spunea...

Oops! Eu am probleme cu sinusurile plus o deviatie de sept, asa ca la fiecare raceala cu secretii, mi se infunda trompele. Si otita-i gata!

Luminita spunea...

zic asa: merci la ORL-ist, ca nu e dracu' gol, si e mai rau daca o ignori, pur si simplu. ia un antiinflamator macar, daca nu vrei la dr ptr tratament adecvat. si mesteca guma, ajuta la desfundare. desigur, daca cei au acolo se vindeca/e spre vindecare. ca daca se inrautateste/recidiveaza, nu te vad bine.
eu am facut anul trecut doua, luat ceva microb de la huni. si eu si ei cu timpanul perforat, horror, nu vrei sa stii cum a fost.

apoi mai zic, succes la Roblogfest, eu am votat si prima oara si a doua oara pe altcineva, din nu mai conteaza ce motive, imi pare rau ca nu poti vota decat 1 blog... deci, bafta!

Ioana spunea...

Pt. Luminita: cred ca ma duc luni la ORL. Problema e ca am ceva la sinusuri si ideea de tub băgat în nas pana în gat îmi da fiori. Am mai facut chestia asta o data si a fost oribil.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes