miercuri, 26 septembrie 2012

Ruşine mie!

Dau să ies din curtea şcolii, când mă trezesc că mama colegei de bancă a Anei îmi şopteşte la ureche:
– Doamna s-a plâns de copii!
– Dar ce naiba au făcut? zic.
– Cică nu se aştepta la un asemenea nivel al clasei, zice.

Fac ochii mari şi casc o gură întrebătoare.
– Mi-a zis că avea alte pretenţii de la ei, să ştie mai multe, să fie mai puţin zgomotoşi şi mai puşi pe treabă.

Aşadar, dragi mămici de copii preşcolari. Nu contează că la noi în ţară grădiniţa nu e obligatorie, nu contează că logica şi bunul simţ spun să dai copilul la şcoală să înveţe carte. Copilul trebuie să ştie cât de multe se poate încă dinainte de a ajunge în bancă. Teoria asta că cei mici au nevoie să se joace, să alerge, să bată mingea şi să învârtă cuburi e o mare tâmpenie. Ei bine nu, ei trebuie să valorifice la maxim primii ani de viaţă pentru a pune burta pe carte ca atunci când ajung în sfârşit la şcoală să fie la un nivel capabil să satisfacă genialitatea pedagogilor români.

Păi n-a zis ea, doamna, la şedinţa cu părinţii, că de acum înainte nu avem voie să ne pupăm copii decât în somn? Şi noi, tâmpiţii, n-am ascultat-o. Iar acum, nivelul clasei nu e cel sperat.

Dragă doamnă, îmi pare sincer rău că sunteţi dezamăgită de cei mici şi implicit de noi, cei mari. Nu ştiu la ce v-aţi aşteptat atunci când aţi aruncat un ochi (poate chiar doi) pe tabelul cu locurile noastre de muncă. V-oţi fi gândit că la asemenea adunătură de absolvenţi de facultăţi, ne-om fi ambiţionat şi noi să începem cu meditaţiile la mate şi română încă din stadiul fetal pentru a nu produce dezamăgirea ilustrei şcoli româneşti. Iar noi, inconştienţii, ne-am pus la bătaie intelectul să citim cărţi de parenting, să încurajăm dezvoltarea armonioasă a copilului, să ne asigurăm că se simte iubit şi că e fericit şi, culmea tupeului, să-i respectăm ritmul de învăţare şi până la urmă de viaţă!

Iertare, dragă doamnă, şi nu ştiu de ce, dar cred că la proxima şedinţă cu părinţii, o să aveţi deja o soluţie pentru a ne salva pe noi şi pe copiii noştri de la pierzanie: un program de lucru mai intens la afterschool-ul cu care colaboraţi.

5 comentarii:

Alexandra Albu spunea...

Mama ce porcarie. Deci am presupus eu bine ca dupa "despartirea in silabe la 5 ani" urmeaza niste logaritmi la 7 sau ceva...Si uite asa ii termina de cap inainte de clasa a 4a si apoi ne miram ca intr-a 12a nu le mai pasa de nimic. Mi se pare normal sa nu le mai pese. Nici invatatorilori si profesorilor nu le pasa de ei.

g.cojocaru spunea...

Nu pot sa cred ca inca mai exista astfel de mentalitati la "doamne"!

Ioana spunea...

Ei bine, crede! Si eu sunt descumpanita, iar copilul deja se plange ca doamna are niste preferati, iar pe ea nu o baga in seama.

monica spunea...

AHH ce dreptate ai...fata mea de clasa a-I-a deja mi-a transmis ca nu-i mai place scoala pentru ca doamna este foarte nervoasa si tipa permanent la ei.

Ioana spunea...

La noi e nervoasa doar cu cei ce nu sunt la after school-ul dânsei.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes