marți, 18 septembrie 2012

Şcoala noastră, stare proastă

Mă tot frământ de vreo două zile şi mă tot întreb de unde starea asta. Să fie oare faptul că fie-mea are 7 ani şi că nu mai e mult şi va începe să întrebe de Moş Crăciun şi de sex, va vrea smartphone şi ţoale cu Hannah Montana, se va închide la ea în cameră şi va şuşoti cu prietenele? Să fie cei 37 de ani ai mei şi cele două riduri de pe frunte care încep să mă înghiontească şi să se facă simţite, mai ales dimineaţa, la sculare?
Să fie oboseala? Sau problemele de la muncă? Sau toamna? Nimic din toate astea. Şi totuşi, ceva mi s-a oprit în gât şi nu vrea să plece.

Aseară am descoperit. E drept că pentru asta am avut nevoie de o şedinţă cu părinţii de vreo două ore şi de un pahar cu bere după, dar aerul serii plus aburii de alcool m-au făcut să am o revelaţie. Asta e!Este pentru prima dată în viaţa mea de părinte când trebuie să-mi oblig  copilul să facă lucruri care nu-mi sunt pe plac, fără să pot alege ceva mai bun. Mă văd forţată în fiecare dimineaţă să joc o mascaradă în care îi spun copilului meu ce minunat e la şcoală, când de fapt lucrurile nu stau aşa.



Mă obosesc discuţiile despre fondul clasei, despre tabla care s-a stricat, casetofonul care s-a blocat, manualele care s-au învechit. Mă irită cărţile de limba română care se deschid cu cerinţa învăţaţi pe de rost următoarea poezie şi începe o polologhie ritmată pe trei coloane, după care, lecţia următoarea, copiii sunt întrebaţi cine face ham-ham. Vorba Anei - păi dacă ai reuşit să înveţi 10 strofe, cum naiba să nu ştii cum face câinele?

Mă înnebuneşte să văd cum deasupra fiecărei catedre din fiecare sală de clasă este câte o icoană şi mă irită faptul că ora de religie ni s-a prezentat a fi obligatorie, în timp ce engleza este opţională. Vreţi să vă povestesc şi de cartea de religie pe care am avut ocazia să o frunzăresc ieri? Hai să lăsăm subiectul pe altă dată, că e mult de spus.

După ziua de ieri, trăiesc cu sentimentul că am păşit într-o gaură neagră în care orbecăi de nebună şi nu ştiu pe unde să o apuc. Şi mai grav este faptul că sunt atâtea lucruri evident greşite şi care ar trebui pur şi simplu corectate şi tu nu poţi face decât să le accepţi şi să speri că te vei obişnui cu ele.


Încă de când ne-am înghesuit ieri ca nebunii în curtea şcolii, am avut o strângere de inimă de parcă o voce puternică mi-ar fi urlat în urechi: welcoooome to the systeeeem! S-a zis cu viaţa ta de mamă cool! Gata cu fiţele de grădiniţă particulară, gata cu cârcotelile, gata cu drăgălăşeniile şi cu răsfăţul, gata cu prostiile despre personalitatea copilului, ce, credeai că o să faci toată viaţa după cum te taie pe tine capul? Proasta naibii, las' că-ţi luăm noi copilul în grijă şi scoatem untul din el!

În timpul ăsta, copilul meu e emoţionat şi mândru de el că a crescut. A primit deja cărţile de şcoală. Pe lângă manuale, ni s-au dat deja două culegeri de matematică şi un caiet suplimentar la română.

12 comentarii:

GERMINA spunea...

Exista iesiri din sistem. Sunt cele cateva scoli step by step si scoala Montessouri. Doar ca sunt prea putine, prea putin cunoscute, si de cele mai multe ori prea departe. Scolile cu program step by step sunt pe cale de disparitie si nu presupun costuri suplimentare, sunt de stat.
Tot ce pot sa iti doresc e ca dna. invatatoare sa fie faina. Asa ar putea ea sa mai elimine, cel putin in primii 4 ani de scoala, tampeniile sistemului.
Bafta!

Ioana spunea...

Problema e ca pentru a coabita cu scoala si invatatoarea, trebuie sa invat sa nu mai am asteptari si asa ma voi putea bucura de orice lucru bun care se va intampla. Deocamdata sunt in perioada de acomodare:))

mara spunea...

la noi religia e optionala, am inteles ca asa ar trebui sa fie peste tot...

Ioana spunea...

Asa stiam si eu. Dar cica nu e. Poti sa lipsesti de la ore doar daca esti de alta confesiune si aduci o derogare de la biserica de care apartii. Asa ni s-a spus ieri la sedinta.

Bogdan spunea...

Mai exact, ni s-a spus nu că trebuie să aducem derogare -- aia ar mai fi cum ar mai fi -- ci adeverinţă cum că ar fi absolvit cursul în credinţa respectivă! (Moment la care m-am abţinut cu greu să întreb în plenul şedinţei cu părinţii de la se cine aduc adeverinţe de absolvire pentru copiii atei -- sunt aproape sigur că mi s-ar fi răspuns că în clasa I e prea mic să fie ateu, pe principiul că starea de bază a omului fiind credincios.)

Bogdan spunea...

Scuze pentru incoerenţa comentariului anterior, eram pe fugă. Oricum, în privinţa "obligativităţii" orelor de religie vezi Legea Educatiei nationale (Legea 1/2011) – forma aplicabilă începând cu 31 mai 2012, Art. 18 (paragrafele 1-2).

În esenţă, obligativitatea, aşa cum este ea impusă de lege, este îndreptată către unităţile şcolare, nu către copii. Cu alte cuvinte, unităţile şcolare sunt obligate să asigure elevilor cursul de religie (paragraful 1), dar elevii nu sunt obligaţi să le urmeze (paragraful 2).

Livia spunea...

Buna Ioana, imi permit sa scriu si eu ceva. Copila mea are deocamdata doar 5 ani si voi amana sa inceapa cu clasa 1 pana peste 2ani. Si ea ma tot intreaba cand o sa mearga la scoala, si ea cred ca va fi foarte mandra cand va incepe, si eu cred ca voi fi foarte emotionata si debusolata cand va incepe scoala. Instinctiv resping sistemele, inchistarile si punerile in norma.
Citindu-ti postarea, m-am imaginat peste 2 ani in aceeasi situatie cu tine. Un singur lucru imi vine in minte: eu nu cred ca trebuie sa ii spui Anei ca e minunata scoala daca tu nu crezi asta. Eu cred ca Ana e foarte inteligenta si va intelege si mesajul pe care tu nu vrei sa i-l spui, adica faptul ca pentru tine scoala e un rau necesar, si va simti toate nelinistile si nemultumirile tale. Si va fi la randul ei debusolata: mama una spune si alta simte. Ma intrebam - aplicabila apoi si pentru mine - daca ar fi o idee sa vorbesti cu Ana foarte sincer si sa ii spui ce crezi tu cu adevarat si sa gasiti impreuna abordarea cea mai potrivita pentru ea si pentru tine.
Si voi urmari foarte atent ce mai urmeaza la voi.
Va doresc din suflet sa fie bine si sa ii placa experienta scolara si sa se dezvolte mult mai frumos decat credem noi, cei din afara.
Numai bine si sper ca nu te-am deranjat cu comentariul meu.
Livia

Ioana spunea...

Draga Livia, multumesc pentru comentariul tau. Nici eu nu stiu inca ce trebuie sa fac. Astept sa vad cum vor evolua lucrurile si va tin la curent.

Alexandra Albu spunea...

Prin lege religia e optionala. Trebuie doar sa mergi sa te declari "ateu" la scoala si apoi copilul nu e obligat sa urmeze ora cu pricina. Daca e prima sau ultima ora o poate sari, daca e la mijloc asigura ei o bibilioteca sau ceva...cere si ti se va da!

ioana spunea...

Problema e ca la scoala ni s-a spus foarte clar ca cine nu face religie sta singur pe hol. In alta ordine de idei, eu nu vreau sa-mi etichetez copilul de ateu; doar ca nu mi se pare corect sa fie invatat ca daca nu-si face cruce cand trece prin fata bisericii inseamna ca e un om rau.

Alexandra Albu spunea...

Mda, ei ar trebui sa puna religia la prima sau ultima ora daca ar avea bun simt. Despre etichete, nu stiu ce sa zic. Daca nu cred in Dumnezeu ma chem ateu. Daca credeam in Mahomed ma chemam musulman. E doar o chestie de semantica :) Eu una refuz sa imi las copilul indoctrinat cu religia lor, care nu are ce sa caute in scoli dealtfel. Daca Mara va dori sa creada cand va fi mare si va sti sa gandeasca aceste lucruri...foarte bine, va fi alegerea ei. Mi se pare crunt sa il pui acum sa traiasca dogmele ortodoxe cu "daca nu esti cuminte ajungi in iad si arzi in pucioasa" :)))

Ioana spunea...

Problema este ca la scoala nu se face religie, ci indoctrinare. Iar colac peste pupaza, fie-mea e colega de clasa cu doi copii de popa.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes