8 dimineața, cafea proaspătă, cer senin, dimineață de voie, până spre prânz când mă duc la muncă. Să fie oare de la mirosul de pământ reavăn pe care l-am respirat în drum spre școala Anei, să fie de la cele peste 150 de zile câte mai am de numărat până la vacanță sau de la un mail de l-am primit de la Wimdu cu niște proprietăți de prin lumea largă numai bune de stat pe veranđă și băut chestii tari și colorate cu paiul? Nici eu nu știu,  cert este că m-am trezit cu ochii în tavan, în aburi de cafea, visând la capete de lume.

Aș vrea să fie undeva la soare, într-o casă micuță și răcoroasă, cu terasă cu perdele albe ce flutură leneșe, răspândind miros de alge. Aș vrea să am o cană mare de cafea,  în dungi colorate sau d-aia cu scris, de genul " Salutări din..." și să o închin în cinste unei noi dimineți de vară. M-aș așeza apoi pe un scaun alb, cu spătar înalt și aș arunca în stânga și-n dreapta zâmbete cu gust de cafea către oamenii de pe străduța ce șerpuiește lin printre casele de piatră, înainte de a se arunca la vale, către port. Sau poate către livezile de măslini. Sau către nisipul de pe plaja prin care mișună crabi mici și speriați.

Nu știu nici eu unde aș vrea să fie casa mea micuță și răcoroasă. În Cagliari, în Sardinia, sau mai bine în Cinque Terre într-o căsuță colorată și veche precum o doamnă în vârstă ce se ține încă bine. Sau poate în Mauritius. Cică acolo oamenii zâmbesc până hăt, departe spre orizont. Sau în Corsica, cu  aerele ei de mare doamnă bătută în cap de soarele Italiei. Iar dacă ar fi să fie Rimini, cu atât mai bine, aș profita să dau o fugă și în San Marino. Deși, mi-ar plăcea și în Provence, chiar dacă peste 150 de zile câmpurile de lavandă se vor fi scuturat. Nu-i bai, mă duc în Luberon, la piață, dau o raită prin Aix en Provence și poate pe coastă. Mă uit la Alpi, beau un "bon petit rouge" cu o felie de camembert și vin acasă. Promit.

Voi pe unde ați vrea să fiți, dacă azi nu ar fi marți și dacă ați putea alege?