Afară e soare. Asta e partea bună. Partea mai puţin bună e că azi e luni. Şi că lunea asta vine după o duminică petrecută la birou. Şi încă şi mai rău e că am avut o semi insomnie. Nu la birou, deşi se poate întâmpla, mai ales când eşti singur pe tarla şi ştirile se încăpăţânează să nu vină, ci acasă, la mine în pat.

Ca să nu vă mai fierb inutil, aflaţi că în ciuda unui puternic sentiment de responsabilitate care m-a împins să mă retrag în pijamale pe la miezul nopţii, nu am reuşit să mă rup de realitate decât spre 3 dimineaţa. Fără niciun motiv, pur şi simplu nu aveam somn. Pe la douăşpe jumătate, mă gândeam ce aş mai putea inventa de mâncare. Jumătate de oră mai târziu îmi propuneam să-mi fac încă un blog, apoi pe la 2, visam (din păcate cu ochii deschişi) la diverse planuri carieristice remunerate şi apoi, pe la 3, îmi plăteam cu banii câştigaţi la două, o vacanţă la Rimini şi în San Marino. Apoi, probabil că vizibil extenuat de atâtea proiecte fantasmagorice, creierul meu a cedat şi a hotărât să tragă obloanele, sugrumând din faşă un succes ce se anunţa triumfător.

Şi iată-mă din nou, în acelaşi birou, la fel de singură pe tarla (doar eu am copil de dus la şcoală), cu o cafea proastă, la păhărel de plastic, bâjbâind fără un scop precis prin blogosferă şi plângându-mă că azi e luni. Asta e partea proastă. Partea bună e că azi e soare.

O săptămână frumoasă vă urez!