Și voi simțiți tristețea? Și voi sunteți pe punctul de a vă ascunde capul în pernă și a vărsa lacrimi amare?  Și voi aveți sentimentul că parcă noaptea e și mai noapte și întunericul și mai întuneric? Și la voi se uită ceasul cu o privire piezișă și parcă vă biciuiește cu limbi de foc, în goana lui nebună spre mâine? Și voi, și voi simțiți ca mine?

Au mai rămas câteva ore până mă voi scula iarăși la șase jumătate, până voi orbecăi spre baie, până voi începe să cotrobăi prin frigider după niscaiva chestii de pus între două felii de pâine, până mă voi duce la ea să o îmbrățișez, așa caldă și mirosind a somn, înainte să o trezesc cu cuvintele care și acum, la aproape cei 40 de ani ai mei, îmi dau fiori reci pe șira spinării: "hai, că întârziem la școală!"

De mâine o luăm de coadă. Ea, după trei săptămâni de vacanță. Eu, după două.