Bună seara România, bună seara București! Sunt eu, mama nebună, aia de era să pierd azi trenul spre București, din motive de geamantan de 20 de kile ce nu se lăsa urcat în tren. Dar am reușit și iată-ne ajunse acasă, cu valiză cu tot, după o săptămână de munte, pârtie, papanași cu dulceață și smântănă, ceaiuri de fructe, beri și un Martini. Unul singur, că la 10 lei păhăruțul, fie el și cu picior și felioară de lămâie, e suficient pentru bugetul meu de recesiune.

Pupe mama!

Vreți să știți cum ne-a fost, așa-i? Păi, partea bună e că nu ne-am rupt nimic, nu am răcit, nu ne-a durut, nu am pățit nepățite, nu am rămas fără bani, nu ne-am miorlăit, nu ne-am ciondănit (chiar, nu am țipat deloc la copil o saptămână întreagă!). Partea și mai bună e că a schiat de a rupt pârtia (chiar și pe aia de sub Teleferic, care cică e cea mai grea), nu a căzut decât de două ori în 6 zile, a început să facă viraje și să bage viteză (pupe mama pe ea de curajoasă), instructoarea o iubește și mi-a băgat-o pe gratis la telescaun (pupe mama și pe ea de doamnă drăguță), ne-am dat și cu sania, am găsit și copii pentru socializare și... și... am stat în cel mai megasuperultramarfă apartament din Predeal.

Pup pe mama!

Hai să vă spun doar atât: imaginați-vă o după amiază de iarnă cu soare blând ce luminează candid vârfurile munților și brazilor acoperiți de zăpadă. O sufragerie mare, cu balcon, cu bucătărie plină cu de toate. În mijloc, o masă cu 6 scaune. Pe masă, o bere. Pe unul dintre scaune, eu. Mă uit pe geamul mare de la terasă, spre pârtia ce se deschide drept în fața mea. Mi se pare că dacă întind mâna, aș putea să culeg câțiva schiori și să-i dau mai pe margine, să aibă fie-mea mai mult loc pentru schiat. Dar ea e lângă mine. Se lăfăie în patul mare. În ăla rezervat pentru joacă. În cel din sufragerie. Nu în ăla din dormitor, din camera mai retrasă, dar la fel de mare ca primul. Iau o gură de bere și mă duc spre terasă, să mă bucur mai mult de soare. E bine. Și bine a fost o săptămână întreagă. Doar noi două și cea mai frumoasă iarnă din ultimii ani. Cu atât de multă zăpadă că parcă ți-era frică să nu te înghită. Dar nu, ea era blândă ca o pisică grasă și sătulă. Și torcea în zgomot de fulgi mari și argintii. Ca-ntr-o poveste. Îmi mai iau o bere.

Priveliște din balcon