Sănătoşi să fim, că restul le rezolvăm! Vi se pare cunoscut? De câte ori pe zi vi s-a întâmplat să auziţi sau să spuneţi aceste vorbe? Nu sunt orice fel de vorbe, sunt însuşi leit motivul după care noi, românii, am ajuns să ne ducem traiul. De nimic nu ne este mai frică decât de boală şi asta pentru că, în timp ce în lume se găsesc soluţii şi se inventează tratamente pentru a prelungi viaţa suferinzilor, la noi se moare pe capete şi, mai grav, se moare cu zile!

Cu ce te ajută pe tine, ca bolnav, că forma de cancer de care suferi are rată de vindecare de 70%, dacă statul român, ăla de te pune să cotizezi la CAS şi care se angajează să-ţi plătească tratamentul la nevoie, te scuipă între ochi şi-ţi întoarce spatele, nu înainte de a-ţi spune tare şi răspicat, vorba lui bunică-mea, nu-ţi dau, frate, bani să te faci tu bine! Cine naiba eşti tu să vrei să te vindeci? Banii tăi, ăia de ţi i-am luat eu, i-am pus bine pentru alte chestii. Pentru maşinile şi vilele şi ţoalele şi vacanţele deputaţilor şi parlamentarilor şi tuturor politicienilor, amin! Aşa că tu, măi amărâtule, ori îţi cumperi cu banii jos citostaticele, ori n-ai decât să crăpi! Te dezgrop eu cumva dacă o să mai am nevoie de tine pe listele electorale!

De peste doi ani, românii care au ghinionul de a se îmbolnăvi de cancer ajung să moară mai devreme şi asta pentru că peste 20 de medicamente esenţiale pentru tratament lipsesc din spitalele şi farmaciile din România, scrie le blogul ei Simona Tache. Statul ridică din umeri şi spune, de peste doi ani de zile că n-are mama, că ţi-ar da, descurcă-te şi tu cum poţi! Românii au încercat să se descurce şi aşa am ajuns să avem o reţea a traficanţilor de citostatice, în sensul bun al cuvântului, o reţea în care oameni încearcă să ajute alţi oameni cumpărând din străinătate medicamentele ce nu mai există la noi sau care, dacă există, sunt vândute la preţuri triple.

Ultimii patru miniştri ai Sănătăţii s-au angajat să rezolve situaţia. Dar, cum era de aşteptat, nu au făcut-o! Doar fostul ministru Raed Arafat a propus crearea unui aşa zis fond de rulment de 800.000 euro prin care Unifarm, distribuitorul statului, să poată cumpăra din străinătate medicamentele lipsă. Până aici, toate bune. Doar că acum această sumă nu apare nicăieri în proiectul de buget pe 2013. Voi ce înţelegi de aici? Că pur şi simplu problema asta nu contează, nu e importantă, nu e o prioritate pentru România aşa cum este comasarea scrutinului prezidenţial cu cel european sau privatizarea Oltchim sau dacă drumurile judeţene trebuie transformate în drumuri naţionale pentru a lua mai mulţi bani de la buget.

Aşa că, hai să o facem noi să fie importantă! Să scriem despre asta pe unde putem, să vorbim, să distribuim, să share-uim, să ne revoltăm, să cerem cât putem de tare şi cât suntem încă pe picioare, pentru că în caz de boală, vom fi prea preocupaţi să facem rost de bani pentru a ne plăti dreptul să sperăm la viaţă!