vineri, 18 ianuarie 2013

130 de centimetri

Ieri, pe stradă. De la înălţimea celor 130 de centimetri ai ei, Ana mă fixează cu o privire albastră, uşor melancolică. Oftează.
- S-a întâmplat ceva la şcoală?
Scutură energic din cap şi scapă încă un oftat.
- Nu e asta, zice.

Aştept să-i urce sufletul spre gură.
- Ştii, spune, sunt un pic tristă. Mie nu-mi place de niciun băieţel.
Îmi reţin cu greu un zâmbet.
- Ai tot timpul!

Cu tot sufletul vârât în ochii albaştri, mă ia de mână:
- Da, dar eu aş vrea să-mi placă acum.
- De ce, Ană?
- Sunt aşa de curioasă să văd şi eu cum e, spune şi cei 130 de centimetri ai ei se fac din ce în ce mai mici şi mai puţini la mine în braţe.

5 comentarii:

Alexandra Albu spunea...

Omg, omg, omg :)))) Incepe! Vine! Se apropie! Ioana, esti halita! :)))) vai cat am ras! E genialaaaa! Si acum cum stiu si ce moaca si voce are si cum le zice ea asa hotarat ahahahaaaa :)))

Ioana spunea...

Chiar ca sunt, cu fulgi cu tot:))

Anonim spunea...

Serios ? Pai la gradi ce facea ?Prima mea iubire se chema marius, era blond, inalt si stia sa citeasca inca de la grupa mare!!!Imi citea cand ne puneau aia filme cu Gulliver,Motanul incaltat ..etc.. la gradinita !
Deci trebe neaparat de gasit un print !

yusuf spunea...

:D e o scumpa

Maria Coman spunea...

of :)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes