luni, 23 decembrie 2013

Talente

Cu mine, ai mei au încercat de toate. Mă rog, aproape de toate. Concluzia? Eșec total pe linie. Aveam cam patru ani, când m-au dus la balet. Îmi pare rău că nu am nicio poză de pe vremea aceea, să mă fi văzut cum arătam cu piciorușele mele grăsune și mersul meu șleampăt (am platfus), baletând cu grația unui elefant fugărit de braconieri prin junglă. Cum baletul n-a fost să fie, s-a încercat desenul. După vreo cinci vernisaje organizate la mine în cameră cu desene prinse cu ace de gămălie pe perdeaua groasă de tafta, ai mei au hotărât că talentul meu justifică pe deplin o întâlnire cu un profesor de la liceul de artă. Îmi aduc și acum aminte cum am ajuns în fața unui bărbos care a răsfoit inițial binevoitor și apoi vădit plictisit un teanc de opere mâzgălite cu carioca, după care a ales de acolo un desen cu un cal, spunând "ăsta nu e foarte rău". După desen, am ajuns la cor. Și nu oriunde, ci la Corul de copii Radio. Proba am luat-o, dar, după ce m-am bucurat că primeam sandviciuri cu șuncă în pauze (deh, anii '80), m-am declarat răpusă de ritmul repetițiilor (trei pe săptămână) și am spus că eu nu mai vreau acolo, nici cu toată haleala din lume. Cu sporturile, nu am ce să vă spun, decât că aveți în fața voastră o persoană care nu știe să meargă pe bicicletă, care nu a reușit să învețe să înoate și pe care faptul că la prima oră de tenis din viața ei și-a luat o minge direct în cap nu a ajutat-o defel în a îmbrățișa o carieră sportivă. Ah, și să nu uităm de picioarele grăsune și de mersul șleampăt care a rămas neschimbat până-n ziua de astăzi. Și da, v-ați prins, nici pe tocuri nu știu să merg fără să-mi pun singură piedică.

Apoi m-am apucat de scris. Poezie. Am strălucit precum Rimbault, evident toutes proportions gardées. Adică intens și foarte scurt. Am scris doi ani, am publicat rapid prin ziare și reviste și când le-a fost tuturor lumea mai dragă și se întrebau "cuum, ai doar 14 ani și scrii așa?" am hotărât că am spus cam tot ce aveam de spus și m-am oprit. Nu știu dacă a fost talent sau toană, dar, la vremea aia, mi-a ieșit destul de bine.

De ce vă scriu eu toate astea? Pentru că astăzi, la o petrecerea de Moș Crăciun unde furăm invitați, vădit emoționată de picturile unei fetițe (foarte talentată, într-adevăr) și de cântările a trei mini chitariști, o doamnă m-a întrebat:

- Ana are vreun talent?

Pe moment, am dat să spun "nu". Apoi mi-am dat seama de ceva și mai aiurea, că de fapt eu nu știu. Habar nu am dacă există ceva, acolo, care să o facă să rupă gura târgului. În plus, am observat că un copil normal, genul relativ isteț, ușor adaptabil și iute, cum e a mea, ajunge foarte ușor să facă ce-i spui. De exemplu, la cinci ani ne-a cerut să o dăm la pian.  Nu cred că avea o înclinație deosebită, mai ales că după vreo jumătate de an o fugăream prin casă pentru a repeta, nu mai avea chef, se plictisea repede, dar memora ușor și executa totul foarte corect. În concluzie : "vai ce talentată este!", după spusele doamnei -- sau "vai, ce silitoare este!", după părerea mea.

Cu sportul e altă poveste. Ana fuge bine și-și coordonează mișcările. De aici, o mare ușurință în a face sporturi care implică la propriu joc de glezne: printre cele mai bune din clasă la atletism, bună la schi, bună la patinaj, bună la tenis. Le-am încercat pe toate, deși știu că nu voi alege pentru ea o carieră în sport. Vreau să le facă, vreau să se miște, dar pentru carieră. Acum, dacă agilitatea asta și mobilitatea ei or fi un talent, atunci aș putea să spun că Ana e talentată la sport, deși mi se pare că sună ciudat. Mai degrabă aș spune că e o fire sportivă și cu spiritul ei de aventură și cu plăcerea de a mă contrazice, probabil că o să-mi facă zile fripte pe la douăzeci de ani, când o să vrea să-și ia motor sau să plece cu gașca să stea atârnată în corzi pe vreun perete de stâncă.

Anul ăsta mi-a cerut să o dau la dansuri. "Dar nu d-alea lente și nici la balet și nici d-alea care se dansează perechi." Până la urmă nu m-am lămurit ce vrea și așteptăm primăvara să vedem dacă găsim ceva pe gustul ei, că iarna asta nu sunt dispusă să mai alerg de nebună la niciun curs.  Oare să descopăr aici vreun mare talent? Dacă datul din cap în ritm drăcesc, aruncatul în genunchi cu două degete în sus și tropăitul mărunt în pași de sârba-n căruță ascund un talent, ei bine, atunci are talent. Asta nu înseamnă că dansează rău. Deloc. Are ritm, simte muzica, doar că pentru mine asta nu e neapărat talent. Căci da, uitai să vă spui ceva. Eu când vorbesc de talent, apăi frate, mă aștept că după ce-l văd pe ăla micu' ce face, cad pe spate și nu-mi mai revin o vreme. Altfel, dacă mă iau după toți copilașii ăia băgați în fel de fel de cluburi ca să apară apoi la teveu, ăsta nu e musai talent, cât ambâț matern.

Mă gândeam astăzi că eu nici nu știu ce aș face cu el, talentul, dacă l-aș descoperi. La cum sunt eu de doritoare de stabilitate, parcă văd că m-aș preface că nu-l văd, numai să nu-mi încurce viața. Și apropo, ce faci dacă remarci talentul copilului și lui nu-i place să facă lucrul ăla? Până unde insiști? Sau o lași baltă și apoi te întrebi dacă nu ar fi fost mai fericit să-l împingi de la spate? Sau invers: ce faci dacă vezi că nu are cine știe ce talent, dar lui îi place? Il lași să continue, te prefaci că nu vezi că lucrurile cam scârțâie sau îi spui adevărul și apoi să decidă el? Și câte chestii ești dispus să încerci, căutând talentul? Sau poate că dacă e să vie sau să fie, vine el singur și se cere remarcat?

Oricum ar fi, greu și cu talentele astea. Mai povestiți și voi din experiențele voastre, că pe mine mă doare în gât de cât v-am vorbit. Am uitat să vă spun că am talentul de a mă îmbolnăvi exact în momentele cheie ale vieții, de exemplu de Sărbători (recte, chiar acum). Deci, voi cum stați cu talentele?

13 comentarii:

Alexandra Albu spunea...

Geniul e 99 la suta transpiratie si 1 la suta inspiratie. Cam asa. Nu trebuie sa "aiba" nimic. Nici "talent" nici "activitati extra". Daca vrea si cat vrea, da. Si gata. Si da, daca mi s-ar spune ca fetita mea e "un geniu" la nu stiu ce m-as face ca nu aud. Pentru ca nu merita chinul. Ce-o sa ii aduca? Fericire? Ma indoiesc. Bani? Idem. So, lasa copilaria intr-ale ei si gata.

ioana spunea...

Alexandra, nu stiu ce sa-ti spun cu activitatile extra. Ma uit la programul ei de scoala si vad cum se tot aglomereaza si-mi dau seama ca, daca ar fi sa faca ceva, acum e momentul. Uite, eu regret ca nu am invatat sa schiez, mi-ar fi placut sa schiez cu ea. Am incercat adult fiind si mi-am lezat meniscul. Imi pare rau, dar rau de tot, ca nu stiu germana. Am incercat sa invat la batranete, dar a fost greu, greu de tot. Dupa un an, am ramas gravida si am abandonat. Mi-ar fi placut sa stiu sa inot. Doar ca nu mi-a placut si atunci ai mei au renuntat. Sigur, mi se pare aiurea sa obligi copilul sa faca ceva care nu-i place, mai putin limbi straine. Nu o multime, dar macar doua. Din pacate la scoala nu ai certitudinea ca va invata ceva. La British insa, da. Costa de ma rupe, dar se justifica. Cel putin pana acum.

crina spunea...

Talentul se vede cu ochiul liber, iese singur la iveala, nu trebuie cautat in patru zari.Am avut o colega talentala la alergari: adica iesea prima intotdeauna, a luat-o un antrenor la atletism, mergea la concursuri, iesea prima, pe oras, judet tara etc.A vrut sa dea la IEFS dar si-a rupt piciorul cu o zi inainte de proba sportiva.A facut altceva in viata, nu conteaza asta, conteaza ca talentul se vede cu ochiul liber, nu cu microscopul.

crina spunea...

Restul e cu munca, si aia e mai grea...
:)

Alexandra Albu spunea...

Da, limbi straine ar trebui sa invete. Nici nu vreau sa ma gandesc ce invata la scoala, e o gluma. Uite sa stii ca daca vii la 2 Mai la vara te invat eu sa inoti. Inotul nu tine de varsta, il poti invata oricand fara sa iti rupi oase :) Asta vara am reusit sa il initiez pe un tip inalt de 2 metri intr-ale inotului, cred ca ma descurc si cu tine :))))
Lasa regretele ca nu-ti mai folosesc la nimic acum.

Ioana spunea...

Pai, Crina, uite cu Ana exact asta e amuzant: fiecare prof de sport vrea sa o ia in echipa. Doar ca exact cum zici si tu, sportul de performanta presupune super eforturi si recunosc ca nu am marsat la idee, decat la nivelul de a invata cat de cat sportul respectiv. Acum, e drept ca nici Ana nu s-a aratat disperata sa faca vreun sport la nivel sustinut, doar ca prinde repede:)

ioana spunea...

Alexandra, nu pot sa spun ca am cine stie ce mari regrete. In plus, orice chestie vrei sa-ti pui copilul sa invete e pe timpul lui si recunosc ca si mie mi-e mila sa-i sacrific tot timpul liber ca sa invete mii de chestii. Cu înotul meu, nu pot spune ca nu ma descurc deloc, dar sunt genul care nu poate sa inoate decat daca stie ca are fundul sub picioare:)

Anonim spunea...

Mon seul talent est de n'avoir aucun talent :-)

crina spunea...

Evident ca fiecare prof de sport vrea s-o ia in echipa pt ca el din asta traieste! Dar daca s-ar duce ea la cateva concursuri si ar iesi prima din cateva zeci/sute de copii abia atunci poti sa incepi s-o privesti altfel.Faza cu inotul depinde de om, e ca la slabit: tre sa se intample un declic, o chestie care sa-l faca pe omul respectiv sa spuna: "ce naiba, pana aici, trebuie sa invat !", altfel cu profi, cursuri prin bazine,mofturi la metoda de invatat a fiecarui prof etc, doar bani dati si timp pierdut.
Iar performanta inseamna mult mai mult decat cele 3 cursuri pe saptamana pe care le face orice copil...performanta inseamna un singur lucru dus la extrem, nu si engleza si franceza, si plimbari prin mall, si scoala cat de cat....performanta inseamna doar acea unica ocupatie si cam punct.

ioana spunea...

Le mien aussi:) Et de pouvoir l'avouer:))

Anonim spunea...

et l'assumer pleinement :)

Adri spunea...

Eu mi-am descoperit talentul acum, la peste 30 de ani (ca in copilarie nu tin minte sa-si fi dat cineva interesul, am invatat sa inot la 30 de ani, sa biciclesc la 20 :D tenis, alte sporturi, pictura, muzici.... nu). Eu zic ca tot ce poti face tu ii sa ii oferi diverse optiuni, talentul o sa iasa el la iveala ... daca este. Si daca nu este, nu e chiar asa o tragedie, poti sa fii pasionat de ceva anume si fara sa spargi piata cu talentul. In final, daca ai un hobby pe langa cariera e ceva ce faci pentru tine, nu ca sa-i impresionezi pe altii.

Ioana spunea...

Pai eu nu sunt intr-o goana de talente. Doar ma gandesc la ce chestii merita incercat in ideea ca invata ceva si la care lucruri mai bine renunt din start

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes