marți, 14 ianuarie 2014

Fata mamii

Într-un moment de totală sinceritate, v-aş spune că evenimentele astea legate de parenting are not my style. Şi nu pentru că m-aş considera fără cusur în materie de creştere a progeniturii, ci pentru că nu prea am răbdare să stau să ascult. De fapt, eu nu prea am răbdare să stau. Punct. Or când văd ditamai conferinţa cu ditamai programul, automat mă panichez, dau din cap a negare şi o voce mică şi răutăcioasă începe să-mi strige isteric în urechi: nu o să rezişti, nu o să rezişti! Norocul meu este că, până în prezent, majoritatea conferinţelor de care am auzit vorbeau mai degrabă despre copii mici. Sau despre probleme pe care nu le-am resimţit acut ca fiind şi ale mele. Şi deci, puteam să le dau ignor fără niciun sentiment de vinovăţie. Sau aproape fără niciunul. Dar ce te faci, măi fată, îmi spusei eu văzând invitaţia Bogdanei Dobre, la o conferinţă unde se va vorbi și despre creşterea fetelor. Aud? Ia să vedem ce naiba va mai spune acum vocişoara aia a naibii din capul tău când tu ai în ogradă o copilă de aproape nouă ani care te tot întreabă când o să fie şi ea suficient de mare să se pupe pe gură cu un băiat? Stați liniștite, mi-am înfrânt prima pornire și nu i-am spus: niciodată!

Aşadar, eu nu ştiu ce faceţi voi, dar eu mă duc la conferinţă. Se anunţă vremuri grele şi eu una vreau să fiu pregătită. Mai ales că sper ca atunci când va fi mare, să continuăm să ne iubim și să fim mândre una de cealaltă și ea de sine. 

Atașez mai jos comunicatul de presă ca să vedeți ce și cum -- și ne vedem acolo! By the way, dacă sunteți din categoria "de ce naiba nu te apuci de lecții că doar nu sunt ale mele și de ce nu-ți pasă nici cât negru sub unghie de camera ta?", atunci vedeți că prima parte a evenimentului e pentru voi. Hai că vă las să citiți:

Pe 22 februarie 2014, Jody Johnston Pawel (Consilier și consultant social, parental și familial acreditat, licențiată de National Council of Family Relations, președinte al Parent’s Toolshop Consulting Ltd) împreună cu Urania Cremene (Expert Parent’s Toolshop Romania) , vor susține împreună la Crystal Ballroom Bucuresti, conferința “Parenting prin ochii copilului”

 Iată și agenda evenimentului. 

9.00-9.45 Deschiderea conferinței - Jody Pawel și Urania Cremene
9.45 – 13.30 „Eu vreau libertate – ai mei mă vor responsabil” – despre cum să crești un copil independent și responsabil
  • Vei înțelege care sunt convingerile tale, ca părinte, care pot bloca atât independența cât și responsabilitatea copilului
  • De ce e copilul meu dependent de mine? De ce e rușinos? De ce nu-și asumă responsabilitatea temelor, hainelor, jucăriilor lui?
  • Care este legătura între libertate, responsabilitate și stima de sine a copilului?
14.30-18.30„ Mami, tati, nu o sa fiu fetiță toată viata. Cum o să fiu eu, ca femeie? despre cum să crești o fată care să ajungă o femeie împlinită și cu încredere în propria-i persoana.
  • Vei înțelege diferența între stima de sine, imaginea de sine și ego-centrism
  • Ce păstrăm din feminism, ce dăm deoparte
  • Cum comunicam cu fetele și ce au ele nevoie să audă
  • Care este rolul mamei și rolul tatălui în crearea stimei de sine la fete
Pentru informații detaliate legate de conferință, subiectele celor două sesiuni de discuții, înscriere și preturi accesați pagina: Conferintele Urania Cremene. 

1 comentarii:

Alexandra Albu spunea...

Am auzit de chestiune dar cand am vazut cat costa m-a busit brusc rasul :)))) Om trai si fara!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes