joi, 9 ianuarie 2014

Pentru noi

Acesta nu este o postare plătită; face parte din campania World Vision "Donator de viitor".

În iarna asta, casa noastră de la țară a fost călcată de hoți. Ce dacă erau doar doi copii și ce dacă nu au furat mai nimic, ei tot hoți se numesc atâta timp cât au intrat pe furiș, pe un geam de la baie ca să ia apoi cu ei pachete de făină, cafea, borcane cu gem, ulei, un parfum uitat pe un raft și o oglindă din baie?

Pe unul dintre copii îl cunoaștem foarte bine. A crescut sub ochii noștri, în casa de alături. E băiatul vecinilor și prietenul Anei. De fapt, era. Pentru că acum nu putem să-l mai primim la noi, deși a recunoscut, deși a plâns când a venit poliția, deși a spus că a fost doar curios și că nu a fost ideea lui. Ci a surorii cu care s-a procopsit astă vară, când tatăl s-a recăsătorit. Noua femeie din gospodărie are șase copii. Doi sunt deja la închisoare. Iar acum, fata cea mare, de numai șaisprezece ani, ne-a intrat în casă și ne-a răscolit-o, deschizând sertare, rupând uși de dulapuri, aruncând haine pe jos, spărgând lucruri. Poliția o cunoaște. Are deja dosar pentru furt. Cică și pentru prostituție. La școală nu se mai duce de ani buni. Se ține cu un cioban pentru care a furat probabil mâncarea de la noi. 

Mă gândesc ce se va alege acum de băiețelul ăsta al vecinilor.  Un copil chinuit, fără prea multă minte în cap, dar pe care taică-su îl iubește și-l îngrijește de atâția ani de unul singur, după ce mama a ales să fugă cu un alt bărbat. Băiețelul abia citește. Învață prost și greu, dar încă o face, încă merge la școală. Incă. 

La el mă gândeam când am citit despre campania "Donator de viitor" a celor de la World Vision. La prima vedere, poate părea ciudată ideea lor: adică de ce aș vrea eu să-mi asum de la distanță un copil dintr-o altă familie? Sigur, suma e mică: 68 de lei pe lună. Doar atât. Dar trebuie să-i dau lunar, în schimbul unei relații la depărtare cu un copil pe care probabil nu o să ajung să-l cunosc niciodată, poate doar din niște poze sau scrisori de mulțumire. Nu vă gândiți că banii vor ajunge pe mâna familiilor. Nu. Ei vor fi colectați de organizație și distribuiți sub formă de produse copiilor din comunitate.

Și acum, întrebarea: de ce ar vrea cineva să devină donator de viitor? Știu și eu, poate pentru că are bani mulți și vrea să simtă că-i investește corect. Sau pentru că e foarte milos sau foarte singur. Sau pur și simplu pentru că e genul care se simte cu sufletul împăcat când face fapte bune. Sau pentru că iubește copiii așa cum alții iubesc patrupedele. Și poate că nu a avut copii. Sau poate au crescut.

Dar abia după ce l-am văzut pe copilul ăsta de zece ani din vecini interogat de poliție mi-am dat seama că donația nu este doar pentru viitorul acestor suflete extrem de amărâte, ci pentru al nostru, al tuturor. Al nostru, al celor care dorim să mergem pe stradă fără să tresărim la înjurături și manele, al celor care ne-am plictisit să plătit taxe și impozite și-n numele celor făr' de venit, al nostru, al celor care ne-am găsit casele cotropite și mașinile zgâriate de oameni fără căpătâi. Al tuturor celor care privim îngroziți cum și cine votează în țara noastră. Căci, dacă vă uitați cu atenție, o să vedeți că toți acești oameni de care ne temem, pe care preferăm să-i ocolim, cu care nu vrem să avem de-a face, au un lucru în comun: sunt lipsiți de educație. Marea lor majoritate nu au studii, nici măcar elementare. Alții s-au dus la școală doar pentru corn și lapte. Mulți au fost retrași din lipsă de bani și obligați să muncească. Iar mai târziu, frustrați, proști și înrăiți s-au pornit să atace o lume la care ei, copii fiind, s-au uitat doar pe gaura cheii.

Pe băiețelul din vecini îl cunosc de când s-a născut. I-am dus jucării, i-am dat bomboane, l-am oblojit când s-a rănit, l-am ținut la noi, la masă, când taică-su era la muncă. Nu e de ajuns. El nu face parte din programul celor de la World Vision. Dar câți ca el or fi fiind acolo? Nu știu, aruncați și voi un ochi, dați mai departe. E și pentru noi, nu numai pentru ei.

7 comentarii:

roșu vertical spunea...

Mai bine postari platite cum e asta, decit despre fiare de calcat sau biscuiti, parol.
Asta s-a intimplat cit erati voi acolo? Ca parca spuneai intr-un post ca scapaserati, spre deosebire de alti vecini.

ioana spunea...

Nu e platita! Of, si mi-a zis sotul sa bag "nu"-ul in blod:) Noi am scapat de aia multi si rai, ca au fost si din astia. La noi au venit doar copchii astia de au trecut precum uraganul prin casa.

roșu vertical spunea...

Am inteles ca nu e, tocmai aia subliniam ca mai bine as citi o postare platita de genul asteia, decit altele care te imbie la iaurt si biscuiti. Tu ai fost clara, eu nu prea, nu e nevoie de bold. :)

Merlin spunea...

Doamne, ce ai putut să păţeşti ...şi mai suportaţi să mergeţi acolo ? mai ales că înţeleg că au mai fost tentative .
Şi noi am păţit ceva asemănător, dar din altă categorie, însă clar mai lejer decât ce ai păţit tu.
După ce mi-am revenit din şoc (cei implicaţi îmi erau f. apropiaţi ), prima tendinţă a fost să vindem tot . O casă decorată de noi de-a lungul anilor, atâţia prieteni, sărbători, întâmplări, poveşti, petreceri, emoţii, vise, răsărituri, tot lăsam îmi urmă şi vindeam livada şi casa cu tot ce era în ea . O parte din vieţile noastre am fi lăsat în urmă, odată cu acel loc binecuvântat, cum îl priveam.Când plecam acolo, nu plecam în week-end, nu plecam în vacanţă, plecam într-un basm, într-un spaţiu aflat în afara timpului, unde trăiam "vreme uitată", sintagma din "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", care poate fi definită ca o vreme a fericirii misterioase, indefinibile, o anti-teză la fericirea exprimată prin "vreme de neuitat".
Însă, din păcate în România proprietăţile nu se pot vinde atât de uşor ...aşa că, am continuat să mergem, şi să trăim toate cele de mai sus.Dar gândul nu m-a părăsit nici acum.
Însă, atunci mi-am amintit ce mi-a spus un prieten vis-a-vis de obiceiul nostru de a lua copii din sat în excursii mai apropiate sau mai îndepărtate." Tot ei (aceşti copii luaţi cu noi) o să pregătească funiile pt. tine şi nevastă-ta când vă vor spânzura la marginea pădurii la următoarea revoluţie comunistă".
De acord, numai că nu ne vor prinde, a fost replica mea, vom fi atunci pe malul unui ocean, savurând valurile, la un pahar de Bordeaux ...
Revenind, lăudabilă iniţiativă a acestei organizaţii, dar nu îmi e deloc clar cum vor folosi banii. Adică dacă îi vor folosi pentru educaţie, numai aşa pot fi schimbate astfel de lucruri, exact cum ai spus şi tu.
Subscriu total la ceea ce ai spus tu despre educaţie, e esenţială, e condiţia sine qua non pentru orice fel de progres.Dar dacă banii îi vor folosi pentru produse, atunci e inutil.Mă rog, nu e chiar inutil, dar nu e educaţie.Iar produse livrez şi eu, de ani de zile, hainele copiilor şi ale adulţilor din cercul nostru extins de cunoştinţe, multe dintre ele verry expensive, multe dintre ele noi, mai toate de firmă ...Însă educaţie nu am cum să le fac.Pentru asta îţi trebuie nu numai ceva bani sau voinţă.
Îţi trebuie logistică şi ...altele.

ioana spunea...

Merlin, banii vor fi folisiti in principal pentru ce au ei nevoie ca sa nu abandoneze scoala: rechizite, o camasa, pantofi, etc.
Cat despre povestea noastra, noi nici nu ne-am pus problema sa vindem, ci sa vedem cat ar costa o firma de paza. Nu stiu inca o concluzie, dar intr-adevar senzatia de nesiguranta si frica e groaznica. Totusi, sa vindem locul ala ar insemna sa o omor pe maica-mea cu zile. Eu sper ca dupa ce au vazut ca nu e nimic de furat (doar faina, un kil de malai si gem sau ulei) sa ni se duca buhul in sat ca nu ai ce lua de la noi si sa ne lase in pace. Mai mult, avem si obiceiul sa chemam politia:)

Merlin spunea...

am un prieten în Dorobanţi căruia i s-a furat bicicleta de pe balcon, a fost pe la firme de pază şi mi-a zis că e mai rentabil să se lase furat decât să ia firma de pază.
dar la voi situaţia e cu adevărat gravă, nu prea înţeleg de ce v-aţi luat casă acolo sau o fi casa bătrânească...

ioana spunea...

Pai, pana acum, acolo nu am avut niciodata astfel de probleme si avem casa de vreo 14-15 ani. E chiar foarte frumos si e trist ca s-a intamplat asa ceva. Ma asteptam ca firma de paza sa ceara mult, dar nu ma asteptam ca este asa de scump.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes