Rândurile de mai jos le-am primit pe mail de la consort care, în momentele de respiro, îmi mai trimite diverse drăcii ca să ne mai râdem seara de ele. Gluma de azi suna cam aşa:
Chiar aşa: de ce dragă nu vrei să mai vorbeşti cu el? Ce ţi-a făcut bietul om de te-a supărat aşa de tare? Încerc să mă gândesc la ce ar putea să-mi facă mie jumătatea pentru a mă scoate aşa de tare din minţi încât să refuz să mai scot o vorbă. Credeţi-mă, ar trebui să fie ceva foarte grav ca să-mi închidă gura, chiar şi pentru câteva minute.

Lăsând la o parte chestiile cu adevărat grave şi serioase de genul se culcă cu vecina, bea toţi banii, uită copilul în parc sau se repede cu pumnii strânşi spre mine, există totuşi câteva motive, bine întemeiate din punctul meu de vedere, care să mă facă să iau foc. Sigur, B. ar da orice să recurg şi eu la afişe sau sms-uri, în loc să mă lansez în nişte tirade interminabile care încep inevitabil cu eu fac şi se termină de fiecare dată cu iar tu nimic.

În general, tensiunile apar nu de la ce face soţul, ci de la ce nu face el, mai ales când tu ai fost suficient de clară în exprimare, trasându-i nişte sarcini gândite în cele mai mici detalii pe care el nu trebuia decât să le pună în practică. Doar că, deşi după atâţia ani de convieţuire cu tine ar fi trebuit deja să ştie cum stă treaba, el-ul face uneori nişte greşeli ce merită pe deplin sancţionate. De multe ori, el uită. Nu contează ce, sau cât e de important, tot ce contează e că tu i-ai spus şi lui i-a ieşit din cap. Ce dacă e vorba de dus gunoiul, cumpărat pâine sau plătit întreţinerea? Tu nu ai fi uitat niciodată dacă te-ar fi rugat el, nu-i aşa?

Alteori, în cuplurile deja mature, se întâmplă ca el să prindă curajul şi să vrea să facă în felul lui, deşi i-ai spus clar cum trebuie procedat. Cuuuum? Nu i-ai dat copilului ciorbă, ci ai luat pizza? L-ai dus la film, când am vorbit să mergeţi în parc? Astfel de iniţiative trebuie omorâte brutal încă din faşă, altfel cine ştie unde se va ajunge: poate că într-o zi se vor distra atât de bine încât vor uita să te sune la fiecare oră şi să-ţi dea raportul!

Să nu uităm apoi de momentele când tu vrei să vorbeşti şi pe el nu-l interesează. Sigur, el nu îndrăzneşte să-ţi spună asta verde-n faţă, ba chiar face un efort să plaseze câte un pe bune? sau un ahaaa, doar că tu nu eşti proasta care să nu se prindă că mintea lui e în altă parte. Şi asta e interzis. Cum adică să fie altundeva când tu eşti acolo, lângă el? Şi când ai grijă de toată familia în fiecare zi şi te duci şi la birou şi faci şi piaţa şi duci şi copilul la şcoală şi tot ce vrei e să poţi şi tu vorbi un pic cu el, măcar seara dacă altfel nu aveţi timp? Dar nu-i nimic, să vezi cum o să fie când nu o să mai vreau nici eu să vorbesc! Ce spuuui? Să vorbim acum? Păi, dragule, acum nu mai vreau eu, mă lipsesc de conversaţia asta, rămâi cu filmul/cartea/calculatorul tău, că văd că sunt mai importante decât mine! Şi pleci trântind o uşă (de obicei nu foarte tare că doarme ăla micu). Dar te întorci, că doar nu o să-l laşi cu filmul/cartea/calculatorul lui, nu? Normal că nu! Deşi el asta ar vrea. Să stea liniştit până îţi trece. Că ştie şi el -- şi o ştii şi tu -- că de fiecare dată îţi trece.

Ia ziceţi, la voi cum e? Ce vă face să-i spuneţi jumătăţii voastre nu mai vreau să vorbesc cu tine!