Cât de bun poate să fie un ecler? Hai, serios, la ce vă gândiți când auziți cuvântul ăsta? Până ieri, eu aveam în minte ceva cu o formă lunguiață, cu cremă sau frișcă, cu gust de ciocolată, vanilie sau ness și care, înainte de a ajunge la mine pe masă, trebuia să îndeplinească o condiție de bază: să fie proaspăt. Dar de când i-am cunoscut pe George (nu e o scăpare, îi cheamă pe amândoi la fel), lucrurile s-au schimbat și papilele mele gustative au pornit o adevărată French Revolution. Ieri, m-am dus să-i cunosc personal pe George Pop și George Panaitescu (deh, avantajele de a fi jurnalist) care, de la începutul anului, au decis dimpreună și cu fratele lui G.Panaitescu, Florin, să-și unească eforturile și economiile,  întru revoluționarea eclerului. Și astfel,  într-un laborator un pic mai mare decât bucătăria mea, într-un cuptor de 6000 de euro care se spală singur (ah, Moș Crăciun, dacă exiști...!) se fac zilnic zeci și uneori chiar sute de ecleruri care de care mai minunate.

G.Pop în roșu și G. Panaitescu în bleumarin

Ideea de la care au pornit cei de la French Revolution e simplă: alegi un produs, unul singur și faci tot ce-ți stă în putință ca să iasă aproape de perfecțiune. Regula de bază: nu faci rabat de la calitate. Niciodată. Niciodată nu vei pune ulei în loc de unt cum am aflat, cu groază, că se face în multe din cofetăriile noastre. Niciodată nu vei face produse congelate sau care vor fi uitate în frigider până a doua zi. Totul este făcut dimineața și totul se vinde în următoarele ore, prin comandă, pe net. Crema este binecunoscuta crème pâtissière légère (adică nu are făină), untul și smântâna sunt franțuzești, aromele se obțin prin infuzare, iar rezultatul este... mmmm... să vă mai spun?!

Era în frigider, l-am văzut cu ochii mei

În bucătărie sunt deocamdată doar trei oameni dintre care maître de cérémonie este chiar George Pop, fost consultant în branding, pasionat de bucătărie și mai nou, specialist în ecleruri după ce a făcut un curs de patiserie la un hotel din capitală, sub aripa unui chef francez. Tizul său se ocupă mai mult de partea administrativă și în prezent pregătește deschiderea magazinului French Revolution, undeva pe la sfârșitul lunii, pe strada Constantin Esarcu, pe lângă Ateneul Român. Așa că puțintică răbdare și veți putea să mergeți sur place ca să vă alegeți. Chiar așa, ce să alegeți? Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, preferatul meu este cel cu caramel și unt sărat Paysan Breton. Închizi ochii, muști și brusc ești undeva pe Rivoli, la o cafenea cu vedere la Hotel de Ville și toată ființa ta participă, fără să vrea, la o French Revolution. Dacă ar fi să-l întrebați pe bărbatu-miu, încă oscilează între Choco Noir și un ecler ce se anunță new entry cu gust puternic de limetă. Cât despre Ana, după ce a gustat câte un pic din fiecare, a pus mâna pe eclerurile cu nucă de cocos, fistic și vanilie și a decretat: de astea să nu vă atingeți, sunt ale mele!

Iar acum, în timp ce vă povestesc, în fața mea se află o ceașcă mare de cafea și lângă ea, pe o farfurioară, stă cuminte și așteaptă (vine mama imediat!) un ecler Classique café cu o boabă de cafea în vârf și cu aerul acela de cofetărie din vremuri apuse.

Classique café, mon amour!

Așadar, dragii mei, cât de bun poate fi un ecler? O să vă răspund simplu și la obiect: foarte bun. Fiecare aromă este acolo, prezentă, gata să izbucnească, fiecare ingredient se simte puternic, gusturile nu pot fi amestecate pentru că sunt pregnante, așa cum e normal să se întâmple când folosești ingrediente naturale. Și să vrei, nu vei putea să mănânci mai mult de un ecler deodată. Nu este genul de prăjitură pe care să o cumperi ca să-ți satisfaci nevoia de dulce. Costă 11 lei tocmai pentru că se dorește a fi mai mult decât un simplu ecler. Este un ecler cu adevărat revoluționar. Iar pentru ca revoluția să continue, George Pop se gândește deja la o gamă de eclere cu ingrediente bio. Dar până atunci, credeți-mă, un pic de zahăr, doar un pic și doar din când în când nu poate fi atât de nociv. Serios, e un ecler prea bun să facă vreun rău. Ei, aș mai sta eu cu voi, dar mă așteaptă un Classique café. Așadar, aux armes citoyens sau, mai pe românește, șo pe el, măi fată!