vineri, 23 martie 2012

Click şi gata

V-am mai spus vreodată cât sunt de atehnică? Sigur v-am mai spus, dar nu mai ştiu cu ce ocazie. Ştiu doar că este o moştenire genetică de la o mamă care s-a dus de curând la magazin să schimbe nişte baterii stricate, zicea ea, pentru că "amândouă sunt cu plus, duduie!"

Revenind la mine şi la defectele mele, incapacitatea mea de a pătrunde tainele a tot ceea ce e prevăzut cu butoane, a tot ceea ce merge din unul sau mai multe click-uri (la mine sunt întotdeauna mai multe), a tot ceea ce are ferestre deschise care ar trebui închise, a reuşit să provoace pe lângă exasperarea consortului şi riscul de a trece pe lângă diferite ocazii. Nu vă gândiți la reduceri, pentru alea am un al şaselea simţ.

Nu, e vorba de chestii de-astea de se zice că  ne fac viaţa mai frumoasă şi mai uşoară. Cum ar fi ediţia din acest an a Roblogfest. Un concurs de bloguri, unde am încăput la fix la categoria blog de părinţi. Păi da, m-am înscris. Dar am uitat să spun că m-am pus şi eu pe listă. Şi ar fi trebuit, că altfel degeaba m-am pus.

- Şi de ce te-ai înscris dacă ţii secret? mă întrebă B. astă seară cu aceeaşi expresie pe faţă ca atunci când îi cumpăr o bere şi uit s-o bag la frigider.

Na, că nu mai ţin secret. Acum ştiţi cu toţii şi v-am pus şi-un banner în dreapta ca să faceţi click pe el, dacă vreţi. (Însă trebuie să vă faceţi cont pe roblogfest pentru a vota, dacă nu aveţi deja.)

3 comentarii:

The way I am spunea...

Am inteles sa traiti, eu te votez:)

Ioana spunea...

Mulțumesc frumos! Ma simt flatata, pe bune, având în vedere concurenţa.

Andrei spunea...

S-a facut ! Printre scrisorile ascultatorilor..... ;-)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes