marți, 6 martie 2012

Vrei să fii prietena mea?

Ana mică. Ana cu ochii violeţi şi cu gropiţă în bărbie. Ana plângând a obidă, cu pumnii strânşi, în pătuţul cu zăbrele. Ana la 47 de centimetri. Ana zâmbind. Ana peltică, cocoţată pe pachetul de pamperşi, răsfoind preocupată o carte cu animale. Ana cu mine de mână, ţinându-mă strâns de deget, cu toată forţa şi toată frica din lume.

Ana în cărucior. Ana pe trotinetă. Ana făcând tumbe la noi în pat. Ana rostogolind portocale pe parchet şi ţipând veselă în timp ce încearcă să le prindă. Ana la doi ani. Şi apoi la trei. Ana la grădiniţă, costumată în Scufiţa Roşie. Ana ştirbă. Ana şi lumea ei mică unde doar eu eram mare. Ana cea blândă. Ana cea bună şi dezordonată. Ana calină şi plângăcioasă. Ana supărăcioasă şi gălăgioasă. Ana rârâită şi sâsâită. Ana cea isteaţă şi neatentă. Ana Banana.

În loc de toate astea, am scris doar un număr. Şi numele. Şi vârsta. Şi adresa. Şi toate într-un dosar pe care am scris mare: Clasa I. Azi am înscris-o la şcoală. Peste câteva luni, va trebui să-i dau drumul la mână, să mă opresc la poartă, să mă uit pe după gard, să mă înalţ pe vârfuri doar-doar o s-o zăresc. Apoi să o aştept acasă, apoi doar să sun acasă, apoi să sper că vine, că mai e acolo.

Ana la 6 ani, Ana la 7 ani. Ana mare şi eu făcându-mă din ce în ce mai mică. Încă puţin şi va trebui să încep să învăţ să tac. Să ascult, să bat la uşă, să mă strecor fără zgomot. Să nu mă răstesc, să nu întreb de ce, să-mi placă, să o plac aşa cum va fi. Să-i cer prietenia şi să nu renunţ până nu mi-o dă.

Ana, vrei să fii prietena mea? Nu trebuie să-mi răspunzi acum. Nici mâine. Mai e timp. Mama plânge doar de bucurie, cum mai face ea uneori.

9 comentarii:

The way I am spunea...

Offf, mi-a venit si mie sa plang pe cuvant!
Timpul trece ce sa facem, dar sa stii ca pritenia din mama si fiica e cea mai frumoasa si pura din lume si sunt convinsa ca veti fi prietene mereu.
Sa fie un drum frumos acesta pe care veti porni in curand, cu uniforma pepit si codite si ghiozdan mai mare decat ea...

ioana spunea...

Multumim pentru incurajari. Ma gandesc cu groaza ca daca am plans la inscriere ce voi face in prima zi de scoala?

Luminita spunea...

ei, ce sa faci, vei plange, dar asa, de emotii pozitive si bucurie si sperante, cum bine ai spus deja.
mult succes, sa va iasa toate asa cum vi le doriti!

g.cojocaru spunea...

O sa planigi si o sa iti aduci aminte mereu de aceste lacrimi neamare. :) E asa frumos sa fi mama!

ioana spunea...

Cel mai frumos!

szqwer spunea...

Ieri am plans in hohote inabusite la prima lui serbare de 8 Martie, azi plang tot in hohote , la fel de inabusite pe tastatura de la birou citind acest post al tau.Doamne, cat de induiosatoare cuvinte! Sui cum trece timpul si ne facem mici si din ce in ce mai mici.Superb scris !

ioana spunea...

Si eu tot pe tastatura de la birou am lacrimat cand am scris postul.

Alinka spunea...

Multumesc. As putea sa inchei aici. Doar de dragul evitarii confuziei de partea ta: pastrez postarea aceasta a ta sub o proaspata (si trista) categorie pe care (mi-)am deschis-o: Why should anybody have to have answers for "why do you want to have kids?". Trist, nu? Am mai zis-o... Oricum, am scris in engleza pentru ca jumatatea mea nu e roman... Pe scurt: el are doi copii dintr-o casatorie anterioara, a implint 50 de ani (14 mai multi decat mine) si am epuizat toate argumentele in favoarea dorintei mele de a avea si noi copilul nostru... Scuze, prea mult despre mine. Inca o data: multumesc pentru emotie!

Ioana spunea...

Cu multa placere:)
Grea situatia ta. Ma abtin sa dau orice sfat, sper doar sa va fie bine, indiferent de decizia pe care o veti lua!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes