Două pagini pline. Una în caiet şi cealaltă în carte. Scrise la un rând şi ăla puchinos. La început păreau cât de cât drepte (mă rog, oblice), spre final însă, începeau să se întindă în toate părţile. Nu foarte tare, nu foarte rău, ci cât să mă facă să întreb:
- Măi mamă, de ce...?
Şi gata. Atât am apucat să spun. În clipa următoare, stătea cu buza în jos, zgâlţâindu-se de plâns.
- Acum de ce plângi?
Tace şi-şi trage mucii.
- Păi tu nu vezi că liniuţele astea sunt strâmbe şi nu ajung până jos, ca celelalte?
Se pune iar pe bocit.
- Lasă plânsul că nu rezolvi nimic, decât că mă enervezi pe mine! zic şi ridic tonul.
Până să-mi dau seama, am scăpat-o. Am spus-o, deşi mi-am promis că voi face exerciţii de yoga înainte să intru la ea în cameră. Mă uit cum se mucăreşte în continuare, mă uit la liniuţele din caiet şi vin să vă întreb şi pe voi: la ce mama dracului folosesc liniuţele astea? Că şi pe vremea noastră ne asasinau cu ele, iar eu, deşi eram de nota 10 la tras linii şi bastonaşe, am un scris de tot rahatul. Noroc cu computerul la care oricum scriem cu toţii. Nu zic că nu e bine să ştii să scrii şi de mână, dar chiar e nevoie de pagini întregi de liniuţe pentru asta?
Problema e că tocmai stupizenia şi cantitatea acestor teme mă face să-mi sar din pepeni de faţă cu bietul copil care altfel a fost de toată isprava. Şi-a făcut singur lecţiile, a tras la linii o oră fără pauză ca apoi să vină mă-sa să urle la el frustrată de sistem.
Aşa că, am tras aer în piept, am lăsat liniile aşa strâmbe cum erau în caiet, m-am uitat în ochii Anei şi i-am spus:
- Îmi pare rău că m-am supărat. Am greşit. Sunt foarte mândră de tine că ţi-ai făcut temele singură şi că ai făcut cât ai putut tu de bine. Atât te rog: după ce îţi termini temele, gândeşte-te dacă le-ai făcut cât de bine ai putut. Şi dacă crezi că se putea şi mai bine, atunci poate merită să corectezi. Dar doar după ce faci şi tu o pauză. Şi acum, hai în parc să ne jucăm!
Ştie deci cineva la ce folosesc liniuţele? Personal, aş fi încântată să-mi spună cineva şi la ce folosesc temele pentru acasă. Chestia asta cu repetiţia care e mama învăţăturii mi se pare o aiureală. E drept că ajungi să înveţi lucrurile pe care le repeţi, dar le repeţi pentru că ai nevoie de ele, nu pentru că aşa te-au pus la şcoală. Să fim serioşi, câţi dintre voi mai ţineţi minte chestiile tocite în clasă, dar de care nu aţi avut ulterior nevoie? Şi câte lucruri noi nu aţi învăţat atunci când aţi vrut sau aţi fost nevoiţi? Şi de curiozitate: v-au folosit vreodată liniuţele la ceva?
marți, 25 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
25 comentarii:
Ahhhh ce m-ai uns pe suflet, n-ai idee. Ieri am avut situatia aberanta la perfectie: i-a pus la 5 ani sa desparta in silabe. "Mami ce e aia o silaba?"...cum mama dracu' sa desparti in silabe INAINTE sa inveti sa SCRII cuvintele? Am niste neeeeervi. Iar aia cu liniutele si bastonasele nu o pricep. Eu i-am aratat cum sa faca literele direct si cu asta basta...De ce sa le repete pe bucati? De ce nu litera cu totul. Caligrafie? Sa fim seriosi, nu mai foloseste nimanui azi caligrafia. Plus ca aia e o indemanare mecanica. Daca ai creierul de asa natura o sa scrii frumos, daca nu nu...Altii au ablilitati verbale mai bune sau de alt soi...Niste idioti astia, pe cuvant!
Liniutele, punctuletele, ovalutele, zalele si toooate celelalte semne si semnulete care ne-au potopit copilaria folosesc, zice-se, pentru exersarea muschilor fini ai mainii. Dincolo de asta, pentru asamblarea literelor, teoretic, te ajuta sa stii elementele componente (mai tarziu, chestia asta ajunge sa iti foloseasca si pe la geometrie). Si pentru tastatura folosim aceleasi degetele, a caror mobilitate o putem exersa in diverse feluri (de la liniute pana la siretele impletite si fundite).
Silaba... nasol e ca nu stia bietul copil ce e aia silaba, asta e indeed o greseala (macar intuitiv, ca silaba e o bucatica mai mica dintr-un cuvant si din silabe se fac toate cuvintele). Dar e normal si necesar sa inceapa sa invete, asa constientizeaza sunetele cam de pe la grupa mijlocie (se face si corectia pe pronuntie, e mai usor de observat de catre cadrul didactic si de asimilat de catre copil in unitati sonore mai mici) si abia apoi se face corelarea cu reprezentarea grafica.
Anyway, faina abordarea cu "gandeste-te daca puteai mai bine" - multa rabdare in continuare, it'll be fun la adunari si inmultiri :)
Aha, iată o explicație. Nu m-am gândit la chestia cu mușchii mâinilor si mobilitatea degetelor. Dar de ce trebuie oare sa facă atâtea rânduri si pagini? Merci pentru incurajări.
Cu adunările şi înmulţirile nu ne facem griji. Sau mai degrabă ne facem griji în direcţia opusă, poate vă povesteşte Ioana odată... ;-)
Exersarea muschilor fini ai mainii se face si cu productia de litere complete :) Iar cu silabele, eu tin minte clar cum intai ne-au invatat sa scriem ANA ARE MERE si mai apoi sa despartim in silabe. Silabele erau utile spre final cand invatam grupurile de litere ghe ghi ce ci si altele asmenea, ca sa inveti cand pui unul si cand altul, limba fiind una fonetica :)
uff, folosesc, cum să nu? o mișcare devine măiastră după 10.000 de repetări. Și apoi toată caligrafia asta e un exercițiu de răbdare (deși mă întreb dacă fiii pe care nu-i am vor mai folosi caligrafia sau vor trece la dispozitive electronice din fașă)
Experienta din Canada: la 5 ani copilul este la scoala (clasa pregatitoare) si invata pe de rost cuvinte dupa imagini si invata sa desparta si in silabe. Invata sa scrie de abia in clasa 1, dupa ce are deja un vocabular de baza. Nu a avut parte de liniute, a invatat direct sa faca litere. La inceput mi s-a parut ciudat (avand si eu scoala cu liniute la activ) sistemul acum cand e in clasa a 3-a mi se pare ca e total adaptat societatii de aici.
Si nu are probleme cu muschii mainilor, nu-i asa?
Mno, eu vorbesc si din teorie, si din practica, ce-i drept nu ca parinte si cu informatii neactualizate de cativa ani. Despartirea in silabe (practica, nu teoria) se incepe de la grupa mijlocie - pentru ca invatatoarei sa ii fie mai usor in clasa I cu ANA ARE MERE. Acum... fiecare cum crede mai bine, copilasii care mi-au plecat mie din grupa pregatitoare au plecat stiind ce e cu silabele, cum sa tina stiloul in mana si cu liniutele deja studiate, astea erau (cel putin la momentul acela, prin 2008) cerintele din programa. Tot la gradinita intra (pentru matematica) dimensiunile de orice tip (mare-mic, gros-subtire, inalt-scund etc), numaratul, notiuni de multimia, cifrele si multe altele, marunte, dar utile cand incepe scoala.
Mie mi se pare ca exista o presiune prea mare si prea de la inceput. In primul rand fiecare face altceva la gradinita si apoi, la scoala, invatatoarea se enerveaza ca nu stiu toti aceleasi lucruri. Iar faptul ca nu se valorifica absolut deloc calitatile individuale ale copiilor e o mare eroare. Toti trebuie sa fie la fel, iar apoi ne miram ca ajungem ca adulti sa ne ignoram complet calitatile si sa refuzam sa incercam lucruri noi de teama esecului. Cel putin, eu cam asa sunt si scoala a contribuit profund la asta.
Ciudat... programa pentru gradinite era aceeasi la toate, eu am lucrat la particulara si primeam documentele tot de la Minister, dupa ele se lucra. Cat despre calitati individuale... ar fi frumos, si asta e motivul pentru care pe mine una ma bate gandul sa vad ce e cu sistemul Montessori. Insa in tara, la grupe de 25+ (in cazurile fericite), e destul de dificil de luat in calcul o asemenea posibilitate (desi sa zicem ca ar fi cumva proiectabila in cadrul activitatilor la alegere). Iar la capitolul echilibrare studiu-copilarie, in gradinita, metoda principala de predare-invatare este (sau ar trebui sa fie) jocul, lucru care se aplica partial si pana la finele clasei I. Dar lumea e cum e, noi traim unde traim, nu ne ramanem decat sa facem cum credem si cum putem mai bine pentru ei, ca altcineva nu le ia apararea si nu se lupta pentru ei pana invata sa zboare.
Corect!
Iunna, eu cred ca e aceeasi programa si acum, ca am intrebat-o pe doamna si a zis ca de aia face. Ieri au facut si chestia cu "multimile" de obiecte numarate. Mi se pare stupid pentru simplul fapt ca intai ar trebui sa invete mai multe cuvinte si apoi sa faca chestii din astea complexe. Adica e cumva luata problema invers. Si asa e, nu se lupta nimeni pentru ei, decat noi...mie una mi-e clar ca cadrele didactice din ziua de azi sunt presate de programe aberante si de numar de copii prea mare. La noi e ok, sunt doar 15 in grupa si cum nu vin toti zilnic...doamna are timp de ei.
Pff... e stupid daca educatorul are pretentia ca un cuvant sa fie despartit in silabe fara sa fi explicat si/sau repetat inainte sensul cuvantului (si numai daca a explicat si clarificat ce e cu silabele). Iar multimile sunt cam singura modalitate prin care poti explica, la nivel de gradinita, conceptul de numar. Bineinteles ca educatorul nu va spune copilului "avem doua multimi si le conjugam/intersectam" - e ceva de genul "azi ne jucam cu gramajoare - avem o gramajoara de mere si una de pere, deci avem doua gramajoare. in gramajoara de mere sunt X mere, in gramajoara de pere sunt Y pere - ce am eu aici? sa numaram - sunt X+Y fructe!"
Cat despre acumularea de cuvinte, programele nu stipuleaza exact ce cuvinte trebuie adaugate in vocabular (si nu asta e focusul, cica la noi e "educatie holistica") - asta stabileste educatoarea cu propriile puteri, in functie de cum simte grupa si de ce a visat cu o noapte inainte (glumesc, nu e chiar aleator). Concret, se prestabilesc niste teme saptamanale (sau, daca sunt mai mari, se intind pe perioade mai lungi de timp) la nivel de unitate de invatamant si acestea se declina in toate activitatile din programul zilnic. Sa zicem ca avem tema Toamna, subtema Fructe:
- la Educarea limbajului invatam poezia aia cu "mere, pere in panere..." (si cu ocazia asta recapitulam ce e ala paner si il despartim in silabe, daca e grupa buna zicem si de vocale ceva - per lectie se dau cam 1-2-4 cuvinte noi si se recapituleaza cele vechi in contexte);
- in caietul cu semne grafice facem niste bastonase numite "carcei de strugure" (aceleasi bastonase care in saptamana cu Animale s-ar numi "codita purcelului";
- la Activitati matematice grupam fructe in mai multe farfurii sau comparam dimensiunile acelorasi tipuri de fructe (mar MARE, mar mijlociu si mar mic/ mai mare, mai mic);
- la Cunoasterea mediului discutam despre Strugure (si aducem strugurele, admiram boabele de pe ciorchine, vedem la ce foloseste, ce gust are, cum miroase, unde si cand creste);
- la Educatie muzicala invatam un cantecelul cu "A-a-a, acum e toamna da" (si iar zicem de vocale, in trecere) si
- la Abilitati practice facem o salata de fructe (cu fructele gata taiate, ca sa nu punem si degetele in ea).
Si toaata saptamana recapitulezi aceleasi notiuni si idei, pe care eventual le dai si parintilor pe un capetel de hartie, sa stie si ei ce are copilul pe "to do list". Iar la scoala, cand il ia, invatatoarea face de toate - nu numai limba romana, de-aici si nevoia sa il ia macar cu notiunile de baza bine fixate.
Doamne, cat am scriiis :) - mi s-a si facut dor de perioada aia...
Vad ca toata lumea e de acord si se sufoca de indignare, deci nu voi face opinie separata in cestiunea liniutelor.
Dar trebuie sa spun tema pentru acasa este extrem de importanta in orice proces de invatare. Este "practica", spatiul care urmeaza inputului la scoala si cel in care learnerul invata si testeaza ipoteze independent.
Cum adica? Ce testeaza independent la 3 pagini de liniute?
Testeaza intelegerea instructiunilor care s-au dat la scoala, practica muncii independente, rabdarea, intelegerea obligatiilor scolare.
Cind liniutele incep sa se combine se testeaza (si intaresc) abilitati mai complexe, cum ar fi cele de analiza si sinteza.
Ideea ca la scoala nu se invata lucruri "utile in viata" mi se pare simplista si superficiala. Sigur ca nu se invata lucruri care se vor aplica mot-a-mot dar se vor aplica abilitatile deprinse, practica invatarii, independenta, capacitatile analitice, disciplina intelectuala si multe altele.
In plus, exista invatamint vocational pentru cei care vor sa aplice foarte direct ce au invatat in meseria ulterioara.
Imi pare rau ca te contrazic. Dar la Ana la clasa se pare ca se învață practica muncii în grup, la after school si atat. Munca individuala, acasa, singur, fara ajutor din partea părinților nu face doi bani.
Nu vă înţelegeţi pentru că una (unul?) vorbeşte despre principii şi cealaltă despre situaţia concretă de la şcoala Anei (şi probabil de la multe alte şcoli). Suntem amândoi necăjiţi din cauza partizanatului evident al învăţătoarei Anei şi ne-am cam pierdut încrederea în sistemul românesc de învăţământ care nu doar permite, ci încurajează de-a dreptul conflictele de interese.
Cu alte cuvinte, da, într-o lume ideală probabil că există motive perfect legitime pentru care are sens să ceri copilului să deseneze liniuţe, bastonaşe şi alte cele (multe dintre motive se regăsesc în mesajul anterior). Însă ce am văzut până acum în mod concret duce exact către opusul unui demers educaţional legitim. Sunt sigur că o să vă povestească Ioana mai pe larg într-un post ulterior, însă am vrut să intervin fiindcă ştiu din interior de ce nu reuşiţi să vă înţelegeţi -- liniuţele sunt doar nişte victime colaterale.
De acord, partizanatul invatatoarei este regretabil si intr-o lume nici macar ideala, doar principiala, el n-ar trebui sa existe.
Inteleg si de ce nu ne intelegem:)
Vorbim despre lucruri diferite.
Comentariul meu a vrut doar sa arate partea pozitiva si necesara a situatiei strict din punctul de vedere al progresiei de invatare si fara considerarea factorului uman.
In concluzie, nihil die sine linea:)
cu alte ocazii am intrebat mama personala (educatoare) si tatal personal (prof de generala) si:
1. mama a zis cum zic lunna si anonimul. si cu muschii mici ai mainii si cu invatare si cu toate.
2. tata a zis ca toate alea din scoala generala si poeziile si toate (nu ma refer aici la comentariile dictate si tocite pe de rost, alea sunt o alta problema, a fiecarui profesor in parte) nu se baga in capul elevului pentru a ramane acolo. cica orice profesor cu adevarat intreg la cap si care n-a dormit la orele de pedagogie nu se asteapta sa ramana. tata spune ca toate informatiile se baga in capul copilului pentru dezvoltarea capacitatii de gandire.
nu stiu exact cum sa ma exprim. dar imi amintesc de la anatomie de neuroni si de axoni(legaturile dintre ei). neuronii deja exista, dar nu sunt cei mai importanti in procesul de gandire, ci axonii-legaturile. care trebuie formate. toate informatiile alea indesate in capul copilului obliga creierul sa formeze cat mai multe legaturi posibile, in toate felurile, in toate directiile posibile, intre oricare neuron cu oricare alt neuron luat la intamplare. ca un muschi. pe care trebuie sa-l antrenezi pentru ca in cele din urma sa-l folosesti cum trebuie.
in plus matematica (tata e prof de mate) foloseste la dezvoltarea gandirii logice. (nu stiu cum e acum, dar multa vreme la diverse examene elevii primeau puncte si pentru diverse etape de rezolvare a unei probleme: daca exista logica, daca etapele curgeau firesc, corect; se primeau puncte, nu maximul, si daca exerviciul era corect in primele etape si apoi rezultatul era gresit dintr-o simpla eroare de calcul; de exemplu proful meu de fizica din liceu nici macar nu voia rezultatul final, in cifre. daca la final ne iesea o egalitate in care intr-o parte a semnului = era o necunoscuta si in cealata parte o fractie complicata, dar in care toate elementele erau cunoscute, el era multumit).
un alt exemplu, cand i-am zis profei de chimie, intr-a XII-a (eu si chimia am fost doua drepte paralele) ca la mine in cap n-a ramas decat formula apei, a apei oxigenate si a sarii de bucatarie. plus informatia ca natriul si sodiul sunt acelasi lucru, a zis ca ea e multumita de rezultat. :)
ady.
(nu stiu de ce, dar nu pot sa trimit decat sub identitate de anonim)
Dupa saptamana asta m-am lamurit: la gradinita si la scoala li se dau pagini de liniute ca sa li se stearga creierul. Adica ca sa invete sa STEA pe loc si sa traga liniute. La masa, cu creionul in mana. In SUA scrisul se invata DIRECT, adica litere, direct, cuvinte, propozitii. La fel si in Anglia. Si nicidecum la gradinita. Asta cu statul si facutul de zeci de pagini de RUTINA este o indobitocire. Este ca si aia cu sa stea cu mainile "la spate". Nu are nici o justificare educationala. De exemplu Mara a fost singura din 10 care a facut o pagina intreaga de liniute alaltaieri, pentru ca ea a primit la 1,6 ani masa ei cu scaun si utilaje de scris si e invatata sa deseneze pentru ca asta i-a placut. Altii, de varsta ei si care au fost pana acum la gradinita (ea nu a mai fost) n-au facut nici juma' de rand, pentru ca ei poate NU SUNT ASA. Ei poate sunt pasionati de ALTE lucruri. Astia sunt totusi copii de cinci ani. Iar la scoala li se vor da TREI pagini, sau zece sau cine stie cate...nu am pic de incredere in profesorii si educatorii din ziua de azi, au o programa, au niste studii facute cine stie cand si cum...imi pare rau...astia sunt oameni care n-au mai citit si ultimele aparitii in domeniul pedagogiei. Nu mai merg "teoriile" de acum 30 de ani. Nu se aplica!
Nici pe tine nu te vad bine într-o scoală de stat din România:)
:)) Pai na, de aia vreau sa ma mut in UK ca sa scap de tot sistemul asta nasol. Acu' mai ramane sa ne si iasa figura...mai dureaza. Sper insa din suflet sa nu trebuiasca sa merg cu ea la scoala AICI...mi se pare groaznic ce a trai Ana acum cateva zile, iar povestea voastra nu e singura...numai de d-astea aud. Urat. Uof, tre' sa dezbatem pe aici pe la Valeni niste lucruri! :)))
mie mi se pare extrem de mult o pagină de liniuțe.Și fiul meu este tot clasa 1 dar temele lor constă în 5-7 rânduri de liniuțe, bastonașe, după caz, iar în week-end tema se extinde la o pagină și asta nu e o regulă.
Trimiteți un comentariu