luni, 5 mai 2014

La Roma cu copilul

Dimineaţă a început să plângă de oboseală. Nu a doborât-o nici Parisul văzut la cinci ani, nici Viena, nici cei 3500 de kilometri făcuţi cu maşina astă-vară, dar Roma i-a venit de hac. Vorbesc de Ana, copilul meu cel agitat, învăţat să bată străzile la picior în lung şi-n lat din motive de mamă fraieră care nu se urcă la volan. Dar nimeni nu se aştepta că vom ajunge să facem pe jos zece-cinsprezece kilometri pe zi. Doar că Roma aşa se vede, altfel nu ai cum. Nu poţi să te bagi în metrou sau să te urci în autobuz pentru că farmecul acestui oraş este strada însăşi. Evident, tot spun aici este strict părerea mea şi o să vă rog să o luaţi ca atare.

Aşadar, o să încep prin a spune că pentru mine, vacanţele organizate, cu grupul, nu intră în discuţie. Sigur, mersul de capul tău înseamnă că o să vizitezi cu siguranţă mai puţin, probabil o să şi afli mai puţine lucruri, dar doar de unul singur poţi face efectiv ce-ţi doreşti. În aceeaşi ordine de idei ăsta este şi motivul pentru care plecăm de obicei în vacanţe doar noi trei. Urăsc să mi se facă program, să încep să mă tocmesc, să dau socoteală, să dăm cu banul dacă mergem în dreapta sau în stânga. În fine, deci, pentru Roma, mai ales pentru Roma cu copilul, nu vă sfătuiesc să vă băgaţi la un sejur luat prin agenţie cu ghid. Dar e bine să vă documentaţi un pic de acasă şi să vă decideţi cam ce aţi vrea să vedeţi, pentru că altfel o să riscaţi să vă învârtiţi de nebuni pe străzi, eventual în cerc şi la sfârşit să nu vă alegeţi cu mare lucru.

La Colosseum
Şi acum să trecem la partea practică: Roma cu copilul. Dacă Austria este ţara ideală pentru mers cu cei mici, dacă Parisul are Disneyland, dacă Viena are grădină zoologică şi distracţii la tot pasul, Roma are în mare măsură ruine, monumente, forfotă şi agitaţie. Roma nu este un oraş de mers cu cei mici. Aici e de luat copilul doar dacă nu ai cu cine să-l laşi acasă sau dacă e suficient de mare încât să poată ţine pasul. Dacă aveţi un copil micuţ, care oboseşte repede, care se miorlăie când îl doare ceva, căruia ba îi e foame, ba îi e sete, care face urât când se plictiseşte, realmente nu mergeţi cu el la Roma. O să vă enervaţi cu toţii. Noi, în patru zile cât am stat, am umblat de dimineaţă, de la unsprezece, până seara la unsprezece. Mers pe jos, cu eventual două opriri de câte o cafea, o bere şi un suc şi o oprire pentru o masă de prânzo-seară.

Dacă mergeţi cu copilul, sfatul meu ar fi să închiriaţi un apartament de pe wimdu sau de pe airbnb. Aici, cu preţul pe care l-aţi da pe o cameră triplă pe booking.com, o să puteţi avea un apartamenţel mobilat, cu bucătărie şi cu tot ce vă trebuie, inclusiv cu posibilitatea de a mai sta la taclale şi la o bere după ce adoarme odrasla. Noi am ales un loft cu o super terasă pe bloc, într-un imobil de patru etaje dintr-un cartier rezidenţial, la cinci minute de mers pe jos de gara pentru aeroport, de metrou şi de un supermarket. Antamat din decembrie, ne-a costat sub şaptezeci de euro pe noapte. Şi cum aveam bucătărie, ne-am gospodărit cu micul dejun, aşişderea cu berea de seară, am avut frigider, am avut centrală proprie de care am profitat pentru că noaptea era destul de răcoare, plus că am avut spaţiu suficient să ne mişcăm natural prin cameră. Nu era prea frumos şi nici praful nu era şters prea de curând, dar una peste alta ne-a servit mult mai bine decât o cameră de hotel.

Trebuie să mai spun că dacă până la această călătorie am tot ales destinaţii pe care noi le mai văzusem, tocmai pentru a nu fugări copilul pe la obiective de oameni mari, de data aceasta Roma ne era tuturor necunoscută. Aşa că am decis să o mituim pe Ana cu îngheţată la cerere şi să o târâm pe unde vrem noi. În prima zi, am bănănăit efectiv pe străzi: Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Venetia, Vatican, Fontana di Trevi, admirat ruine, extaz total în faţa clădirilor, fugărit pescăruşii, băut cafele şi beri, aruncat bănuţi în fântână, oh-uri şi ah-uri, adormit buştean spre miezul nopţii.

Dinspre Italia către Vatican
A doua zi însă, am dat cu toţii proba de rezistenţă. Norocul nostru a fost că Ana este prima din clasă la alergare. Serios, am văzut abia acum beneficiile medaliilor de le-a tot luat la sport în ultimii doi ani (pupe mama pe ea că nu seamănă cu mine!) Dimineaţa am început-o cu o plimbare în Trastevere. Este un cartier absolut sublim, un fel de melange între Montmartre şi Cartierul Latin din Paris. O încurcătură de străduţe cu pavaj, cu ziduri vechi, cu biserici, cu taverne cu două-trei mese aruncate pe trotuar, cu o lume pestriţă şi gălăgioasă, cu bucătari ce valsau cu farfurii pe braţe şi cu ţigani români. Dar nu din cei cu mâna întinsă, ci din cei talentaţi care cântau Piazzola la contrabas. Noi i-am pozat, alţii i-au filmat. Lumea îi aplauda. Şi da, sunt din acei români care chiar muncesc. Cum erau şi chelnerii pe care i-am întâlnit în drumurile noastre. Trei în nici câteva ore. Toţi tineri, toţi simpatici, toţi cu rate în România. Toţi vor să rămână în Italia.

Trio Taraf Transilvania
După  Trastevere, am luat-o la pas către Isola Tiberina şi apoi am trecut prin Cartierul Evreiesc frumos şi animat de pe malul celălalt al Tibrului, apoi spre Piaţa Navona. Am făcut traseul bătut de toate hoardele de turişti: Piazza Navona, Piazza di Spania, Piazza del Popolo şi apoi, după o bere şi o cafea, ne-am dus către Circo Massimo, pe colina Aventino pentru a vedea o privelişte absolut încântătoare a Romei. Acolo, în vârful colinei, se află o poartă şi în poartă este o gaură de cheie. Odată ajunşi sus nu aveţi cum să o rataţi din cauza cozii de oameni care aşteaptă să se uite pe gaura cheii pentru a vedea cea mai frumoasă imagine cu bazilica Sf. Petru. Detalii aveţi aici. După aceea puteţi să vă mai plimbaţi prin cele două grădini de portocali din imediata apropiere. Ca un sfat, evitaţi, cu toate protestele copilului, să cumpăraţi ceva de la toneta de pe colină. Am dat, fără să realizez, patru euro pe un covrig oribil.

Ajungem acum şi la vizita Vaticanului. Dacă puteţi, musai să vă cumpăraţi biletele pe net, chiar de pe situl muzeului. Noi nu am reuşit deoarece în zilele în care ne aflam noi la Roma era un program special de vizitare fără posibilitatea de cumpărare online, din cauză de 1 Mai. Aşa că am ajuns pe o ploaie torenţială în faţa muzeului, unde aveam senzaţia că s-a vărsat sacul cu turişti nu din Roma, ci din toată Italia. Cred că dacă am fi stat la coada aia am fi ajuns să petrecem acolo vreo patru-cinci ore, să ne alegem cu o pneumonie și probabil nici nu mai prindeam muzeul deschis (serios, chiar se întâmplă asta). Aşa că am cedat, am intrat în bugetul de situaţii neprevăzute şi am plătit trei bilete cu suprapreţ, într-un tur ghidat, în engleză, de la o agenţie care făcea astfel de negoţ. Iniţial m-a durut mâna când am dat banii, dar apoi mi-a părut bine că am luat un tur ghidat. Am aflat chestii pe care nu le-aş fi aflat, am reuşit să trecem mai repede prin mulţime, am ajuns din Capela Sixtină direct în faţa Bazilicii (în mod normal, turiştii individuali trebuie să iasă din muzeu şi să facă înconjurul Vaticanului ca să ajungă să viziteze şi Sf. Petru). Ghidul vorbea bine engleză, era un fel de Al Bano aiurit care gesticula mult, turuia disperat când vedea că se închide muzeul şi el nu apucă să ne arate tot ce plătisem (vreo două camere de altfel le-am ratat la mustaţă), ne tot punea să răspundem la întrebări, era enervant, dar totuşi simpatic în felul lui. Oricum, lăsând la o parte mulţimea, forfota, coatele şi îmbrâncelile, copilul care se ridica pe vârfuri să apuce să mai respire, mi-a plăcut. Dar ce m-a impresionat cu adevărat a fost Pieta, în Bazilica San Piedro. A fost momentul în care Ana m-a luat de mână şi mi-a spus hai să mergem de aici, e prea frumos şi-mi vine să plâng! 

Şi pentru că tot vorbim de muzee, după experienţa de la Vatican, la Colosseum a făcut B. rezervare pe net, la un tur individual, fără ghid, pentru că se documentase el de acasă despre ce merită povestit. Apropo, să ştiţi că în Colosseum sunt foarte multe explicaţii afişate pe pereţi care sunt suficiente pentru a afla ce şi cum. Deşi biletul ne permitea intrarea şi la Forum, nu am apucat să vizităm şi ruinele astea de aproape. Acolo merită să aveţi un ghid, fiindcă altfel vă plimbaţi ca fraierii printre pietroaie şi coloane fără să ştiţi ce a fost cu ele. Aşa că, pentru a evita asta, noi am preferat să mergem să mâncăm cea mai bună îngheţată din Roma. Îngheţate sunt peste tot, arată bine, costă decent (un cornet mic cu două cupe e undeva la vreo 2 euro), dar locul unde coada se întinde până în stradă este lângă Panteon, la Gellateria de la Palma. O să vă spun doar atât: înăuntru se află o sută cincizeci de sortimente de îngheţată. Capisci? O sută cincizeeeeeci!

Panoramă deasupra Romei
Ce am mai făcut noi şi ne-a plăcut a fost să ne plimbăm pe colina din spatele cartierului Trastevere. O colină care se termină cu o panoramă frumoasă deasupra Romei pe care noi am primit-o bonus şi cu un curcubeu. E un moment în care puteţi să lăsaţi copilul să mai zburde şi el pe pajişti, să alerge pe cărări mărginite de brusturi, să se uite cum papagali mici ciripesc în copaci. Acolo se află o imensă grădină botanică la care noi nu am mai avut timp să ajungem. Tot ce am mai apucat să facem a fost să mâncăm la o tavernă tradiţională din Trastevere -- de-aia de-a lor, cu bucătar agitat, cu meniu local unde, cu feţe de masă în carouri, cu nişte paste delicioase şi mai ales cu flori de dovlecel cu mozarella făcute pane. Excelent!

Dragii mei, a fost atât de frumos la Roma -- oraşul ăsta are cu adevărat ceva special: un fel de amestec de frumuseţe şi joie de vivre pariziană împănat cu jovialitatea şi delăsarea mediteraneană. Roma e frumoasă tocmai pentru că nu se chinuie să fie frumoasă. E pur şi simplu vie. Cât despre italienii din Roma, am auzit fel de fel de poveşti cu ei: că ar fi nesuferiţi, că sunt indolenţi, că nu zâmbesc. Habar nu am de unde astfel de zvonuri, noi avem de spus doar de bine. Ne-au lăsat chiar să folosim şi toaletele lor din cârciumi. Apropo, asta e o mare problema a acestui oraş: are trei sute de biserici şi vreo zece toalete cu totul. Din punctul ăsta de vedere e bine să luaţi copilul cu voi. L-am băgat la înaintare de fiecare dată când ne venea pipi şi de fiecare dată a ţinut figura.

Pe Fiumicino la plecare
La sfârşit să vă mai spun două vorbe despre aeroportul Fiumicino. Zborurile pentru Bucureşti sunt de obicei la terminalul H. Adică, din momentul în care trenul te lasă la aeroport, puneţi vreo oră şi un sfert  ca să ajungeţi la îmbarcare. Nu glumesc. Noroc că nu ne-am oprit în magazine, că riscam să pierdem avionul. Practic, străbateţi tot aeroportul de la un capăt la altul. Aşa că, din păcate pentru Ana, nu am reuşit să-i mai cumpărăm nimic din niciun magazin, deşi îi promisesem un suvenir. Lasă mamă, data viitoare, că sigur o să mai fie una!

9 comentarii:

Alexandra Albu spunea...

Excelent! Ti-am zis ca o sa fie minunat! Si da, asa e, nici eu n-as pleca in vacanta cu altii nici macar cu prieteni, am facut greseli d-astea mai demult si mi-au iesit pe nas!

mara spunea...

Ocebine! Dacă plec pe undeva, știu pe cine să consult. :D

Ioana spunea...

Mara, dupa cum vezi, fac tot ce pot sa ma plimb prin lume si sa adun informatii:))

Merlin spunea...

la Roma sunt vreo 1250 de biserici (şi nu 300), nu mai ştiu de unde am aflat ...
Cred că ai confundat cu Bucureştiul, aici sunt aproape 300 de biserici, din care 250 sunt ortodoxe

Ioana spunea...

Merlin, am pus o cifra la intamplare pentru a transmite un mesaj. Nici toaletele nu le-am numarat, dar cam pe acolo era proportia:)

Ghindaa spunea...

Sunteti doua frumoase! Iar Ana are o expresie atat de hotarata. Bine de stiut toate detaliile si ponturile pe care le-ai dat tu aici.
Ana face atletism?

Ioana spunea...

Multumim. Ana e in echipa de triatlon a clasei. Face tenis si e invatata sa mearga mult pe jos:)

Ghindaa spunea...

Ooo, stiu de la o colega cat e de greu cu tenisul. Are concursuri in toata tara. Sunt plecate de 2-3 ori pe saptamana, in alte orase. Si face tenis de cca. 3 ani. Echipa de triatlon a clasei? E scoala sportiva? Intreb pentru ca la mine, aici, nu am auzit de asa ceva decat in cadrul Liceului Sportiv.Si era echipa scolii, nu a clasei.
Dar oricum, bravo ei! Si voua, ca sigur faceti eforturi in aceasta directie.

Ioana spunea...

Tenis face la incepatori deocamdata. Important e ca se misca si invata un sport. Scoala nu e sportiva, dar au concursuri pe clase cand si cand si ea e buna la viteza. Nu face sport de performanta.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes