Mă plângeam ieri că Ana nu se joacă mai niciodată singură. Spre seară, mi-am dat seama că am fost un pic nedreaptă. De-a lungul timpului, au existat câteva jucării care au ținut-o ocupată timp bun, la ea în cameră. Printre astea se numără și asta de-o vedeți acum în fața voastră. Nu, nu vedeți dublu, sunt chiar două cutii ce conțin practic cam același lucru: hârtii frumoase și o cărticică cu diferite metode de pliere și o sumedenie de modele de origami.


   




Spre surprinderea noastră, când le-a primit, Ana ceacarenustăsingură le-a înșfăcat pe amândouă, s-a baricadat la ea în cameră de unde a ieșit după trei zile, ținând între mâini cam așa ceva:




Da, partea proastă e că hârtiile de origami nu se reproduc singure în cutie, așa că la un moment dat se termină și ele. Ce trebuie să știți înainte de vă decide dacă merită sau nu investiția este că până la jocurile astea, Ana nu avea nicio înclinație către origami, nu-i plăcea, nu o pasiona, ba chiar declara că este o îndeletnicire prea bibilită. Ce voia de fapt să spună este că până la aceste jocuri, toate atelierele de origami la care participase implicau prezența obligatorie a unui adult. În schimb aici, dragi părinți, pregătiți-vă să savurați îndelung o cafea. Nimeni nu va avea nevoie de voi. În cazul Kitului Origami, cartea cu modele e super bine făcută și explicațiile suficiente pentru un copil.  Cât despre cărțulia frumos intitulată Initiation a l'origami (cu accent pe i), acolo lucrurile stau și mai simplu: hârtiile sunt deja marcate acolo unde urmează să fie îndoite. Rien de plus facile, ca să păstrez aceeași notă pariziană. Singura problemă la franțujii ăștia: prețul. Nu e prea prietenos, dar, dacă credeți că cel mic s-ar bucura și voi pe lângă el, poate vorbiți cu Moșu'. Oricum, ăștia de la Djeco de făcură origami-ul sunt super tari în chestiile pentru copii. Au fel de fel de jocuri foarte faine, le găsiți prin librării mai mari, de exemplu la Eminescu, la Universitate sau pe aici.


Și acum că terminarăm cu partea în care Ana se juca singură, hai să vă povestesc un pic și despre ce se joacă la noi în familie când avem toți trei timp și chef. Preferatul Anei cu începere din această vară e Monopoly. Chiar nu are rost să insist cu poze și detalii, îl știți prea bine, e același de pe vremuri și stârnește aceleași reacții: dacă pierde, dă cu căsuțele de pământ și plânge!

Eu despre ăsta vreau însă să vă spun câte ceva:



 Îl știți? Cluedo e un joc bazat pe un scenariu foarte simplu, de roman polițist: într-o seară, un celebru milionar a invitat șase oaspeți la conacul lui ca să le dezvăluie un secret. Doar că, înainte de a apuca să le spună despre ce e vorba, milionarul a fost ucis. Numai cei șase oaspeți erau în casă la momentul crimei. Și acum, pune-te și joacă-te ca să descoperi ucigașul, camera crimei și arma. Ați cam înțeles cum stau lucrurile, așa-i? Este cel mai minunat joc pe care am avut ocazia să-l joc cu familia. Sigur, e destul de complicat pentru un copil. Fiecare jucător are o hârtie pe care trebuie să-și noteze indicii pe măsură ce jocul înaintează. Cere multă atenție, multă perspicacitate, e un joc destul de dificil (nu cred că înainte de 6-7 ani ai cum să-l joci cu un copil), dar e fain și pentru serile reci de iarnă când afară suflă crivățul și în casă miroase a vin fiert, e o extraordinară metodă de a petrece timp. Noi l-am luat de aici, pândind o promoție.

Hai că ne-am jucat destul pe dimineața asta. Dacă v-a plăcut, continuăm zilele viitoare. 

P.S: Văd și io că pozele stau cam aiurea în pagină, dar mai mult nu m-am priceput și homo tehnicus din dotare nu e prin preajmă.