Povestea de astăzi începe astă vară, pe o plajă din Thassos. Într-o dimineață, în timp ce se juca pe malul mării, Ana se împrietenește cu o fetiță româncă. Din vorbă-n vorbă, aflu că părinții ei lucrează tot la radio, ca și mine. De fapt, la același radio ca și mine. Ce bizar, ce coincidență! Și tu la ce etaj ai biroul? Și cum îl cheamă pe șeful tău? Și câte emisiuni ai pe zi și câte sâmbete lucrezi? Și blablabla și blablabla vreo săptămână întreagă în care ne vedeam zilnic pe plajă și... atât. Pentru că la prânz mâncam în locuri diferite și seara aveam programe separate.

Eeeei și abia acum începe adevărata mea povestea.
Ieri, la radio, la coada de la bufet. În timp ce stăteam docilă la rând, văd cu coada ochiului un tip care mă fixa cu privirea. Mă uit un pic,  decid că nu-l cunosc și mă concentrez pe un pateu cu brânză. Privirea persistă în ceafa mea. Mă întorc și parcă-parcă mi-ar spune ceva, dar insuficient pentru a catadicsi să încerc o conversație. Și tocmai când să plătesc pateul am o străfulgerare. El e! Omul de pe plajă! Tatăl fetiței din Thassos!
 - Salut! Ce mai faci?
- Păi mă tot uitam la tine, dar nu ziceai nimic!

Așa că, blondă și suavă, mă trezesc zicând  în  gura mare după cum urmează:
- Scuză-mă, dar e prima dată când te văd îmbrăcat și nu te-am recunoscut!
Pampam!