Doar noi două, pe o bancă. În jur, nici ţipenie de om. Pe cer, câţiva nori pufoşi, uitându-se pieziş la pământenii ce mişunau grăbiţi. Două mierle se fugăreau nebune, alungând în goana lor o vrabie rătăcită. Şi singură. Au înflorit castanii. Peste tot, maldăre violacee de panseluţe. Şi lalele. Roşii şi albe şi multe.

Mâna ei în mâna mea. Mică şi caldă. Lângă noi, două cafele. A ei mare, cu lapte şi cu alune măcinate. I se spune ciocolată caldă şi nu i-a plăcut. Prea fiţoasă şi cu prea multe alune.

Cinci păuni cu coada înfoiată se apucaseră de făcut curte. Băteau din picioare ca într-un dans irlandez şi se făleau cu penele uriaşe ca nişte evantaie de gheişe. Pe lac, erau raţe Magelan. Nici nu ştiam că există.

M-am dat în leagăn. Ca pe vremuri. Cu ochii spre cerul luminat deodată de raze de soare. Ea se juca cuminte şi vorbea. Cu prietenii imaginari. Încă îi are.

Cişmigiu. Azi dimineaţă, la 10 fix, imediat după dentist. Rimează.

Următorul control, pe 26 aprilie. La 6 ani şi 11 luni fix. Până atunci, or să înflorească toţi castanii. Şi or să plece norii. Toţi. Aşa sper.