Trec printr-o perioadă în care sunt gata să fac orice să o distrez pe Ana. Şi cum fie-mea nu e fraieră, s-a prins repede cum stă treaba, aşa că profită la maximum de aceasta mămiceală post traumatism. Ba chiar a avut tupeul să mă întrebe senină "mamiii, dacă-mi sparg capul mă duci la Disney?" Ceea ce înseamnă că nu şi-a pierdut decât dinții, nu şi simțul umorului.

Revenind. Ieri am fost la cinema, la Happy Feet. Îl mai văzuse odată, dar dacă aşa a vrut, aşa am făcut. Sigur, fără floricele sau suc -- doar noi două şi ecranul. Apoi a vrut să se joace la nişte bazaconii electronice. Iniţial am zis nu, apoi m-am înmuiat când am văzut cum se uită lung la toate meniurile din restaurante (o lună nu are voie sa mănânce decât chestii moi, pasate, de preferat cu paiul). OK, hai să-ţi iei şi tu două jetoane! S-a jucat, nu i-a plăcut, s-a îmbufnat, a dat sa plângă, apoi i-a trecut. Noroc că-i trece întotdeauna. Şi repede!

Azi, am fost la Fabrica Iepuraşilor despre care am aflat de aici. Ne-am luat umbrela şi am pornit-o de dimineaţă spre Hotel Caro. Am început prin a ne învârti vreun sfert de oră printre toate atelierele, comparând, alegând, răzgândindu-ne. Până la urmă a ales: primul, cel de confecţii de jucării. Merită. Copilul e învăţat să-și facă singur o jucărie. I se dă un fel de tipar în formă de animăluţ, pe care el desenează şi apoi îl umple cu câlţi. Rezultatul? O păpușică cu care te trambalezi apoi toată dimineaţa după tine. Am mai fost la un atelier de artă medievală. Odraslei i se dă un costum medieval, o sabie de lemn şi un instructor de spadă. După 10 minute de "loveşte în sus, loveşte la dreapta, ridică spada şi ţine-o bine", i se scoate costumul şi... gata. Dar, dă bine în poze pe care  ţi le fac chiar ei şi ţi le trimit pe mail acasă. Am făcut prostia să alegem și un atelier de artă teatrală. Cea mai proastă idee! Dai 15 lei ca să laşi copilul pe un scaun unde nu face nimic. I se dă o bidinea plină de vopsea care curge peste tot, o bucată de polistiren expandat pe care e pus să o vopsească ca prostu', fără niciun scop sau finalitate. Apoi, cică e învăţat să-și facă un medalion. O sârmă îndoită pe care e lăsat să o îmbrace într-o panglică. Absolut stupid!

Mi-au plăcut cei de la SMURD. Au aterizat cu elicopterul, au venit cu ambulanţe şi maşini de pompieri, i-au lăsat pe copii să urce la volan, să stropească cu furtunul (florile), să stea pe motocicletă şi să-şi facă poze cu cască pe cap.

Pentru la bonne bouche, am lăsat atelierul care m-a cucerit: odiseea muzicală. E absolut fantastic. Merită fiecare bănuţ. Adică tot 15 lei. Copiii stau în jurul unei mese mari plină cu tot felul de instrumente trăsnite la care învaţă să cânte pentru a ilustra povestea lui Ulise. Ana a cântat la pietricele, la bongo, la nuci de cocos, la harfă, la păstăi de roşcove. Am aflat că cele câteva luni de pian au dat roade şi că fie-mea cea afonă are de fapt un super ritm.



Cred că ar mai fi fost interesant atelierul de brutărie. Era buluc acolo, iar copiii chiar învățau să facă fursecuri. Doar că, la sfârşit, primeai o punguţă cu dulciuri, iar noi nu avem voie să ronţăim nimic.

Mi-au plăcut și oile aduse pe peluza de afară de unii de la o fermă ecologică și ideea de a da la liber pahare cu lapte și biscuiţi. Nu mi-a plăcut faptul că eu sunt încă în stare de şoc şi, grăbindu-mă să o prind pe Ana de o aripă ca nu cumva să plece de lângă piciorul meu, am scăpat aparatul de fotografiat pe jos şi l-am aranjat. După care i-am pierdut şi husa.
Dar tot am nişte poze. Cam în ceaţă, ca şi vremea de azi.