vineri, 20 aprilie 2012

Despre fulgere, crutoane şi Bunul Dumnezeu

Prima remarcă cu iz religios i-a ieşit Anei pe gură când avea spre trei ani. Era o zi ploioasă, iar copila, crescută de o bonă habotnică, şi-a lipit nasul de geam şi scoţând un ditamai suspinul prinde a zice:
- Ehee, s-a supălat Doamne Doamne!
Suficient pentru noi, păcătoşii, să înghesuim bona într-un colţ şi să-i spunem că de acum înainte ea să facă bine să se ocupe de plimbat şi hrănit, lăsând educaţia, fizica şi cele sfinte în grija noastră.

Cu educaţia, merge bine. Mai uită să privească omul în ochi atunci când îl salută şi continuă să ne întrerupă constant când vorbim la telefon, dar în mare, ne declarăm satisfăcuţi. Cu fizica, e foarte bine. Ştie mai bine decât mine cum stă treaba cu fulgerele, tunetele, curentul electric şi alte chestii d-astea complicate ce m-au făcut să aleg filologia. Eh, cu religia, lucrurile se complică. Ana ascultă cuminte rugăciunea în fiecare seară, spune că ea crede în spiriduşi, că Dumnezeu poate e, poate nu, că îi plac budiştii, că există multe credinţe, că povestea cu raiul e doar o poveste şi  că îi place să se roage doar atunci când are o dorinţă. Până la urmă, câţi nu facem aşa?

La biserică a mers ultima dată în Centrul vechi, pe strada Şelari, la Biserica Sf. Nicolae. Ne plimbam noi acum ceva timp pe acolo şi ne-am trezit, fără să vrem, direct în faţa bisericii.
- Intrăm? zic.
Îmi aruncă o privire plictisită. O măsoară de sus în jos şi cedează:
- Fie!
Construită în secolul XVII dacă nu mă înşel, biserica e frumoasă. Liniştită. Şi la ora aceea din week-end, absolut goală. Suficient pentru Ana să pornească a cutreiera prin toate colţurile. Până spre altar şi pe lângă el, acolo unde pe o masă acoperită cu un ştergar alb era un vas plin cu bucăţele de anafură.
- Mamiii, vino repede, am găsit crutoane! strigă Ana şi glasul ei se sparse de pereţii acoperiţi de icoane.

De la toamnă va învăţa religia la şcoală. Doamne ajută!

8 comentarii:

The way I am spunea...

:)Si unde era supa?:P
Foarte amuzant, e greu in acest domeniu, cred ca voi puteti sa ii dati datele necesare iar ea singura va avea propria opinie.

Anonim spunea...

O doamne, ce pleiadă de profesori de religie a avut si al meu copil...unul care a urlat la el si l-a făcut să plângă în cls. I, când a trebui să deseneze facerea lumii si el a desenat-o asa în interpretare evoluționistă (un desen foarte reusit, de altfel, pagina împărțită în 8, pe fiecare segment era o fază, cum s-a format luna, cum a apărut viața, dinozaurii, mamiferele etc.) Noa, si profesoru de religie a simțit pe chestia asta nevoia să urle la copil si să-i zică că ajunge în iad..Vă imaginați ce scandal am făcut la scoală. După aia, au avut o profă care le împuia capul cu exorcizări, fantome si alte tâmpenii. Al meu nu a avut probleme, dar alți părinți mi s-au plâns că le-au venit copiii terorizați de la scoală si au visat noaptea posedări si fantome. Pe urmă a fost una care le-a spus că e foarte mare rusine să nu fii ortodox, pe urmă în alt an un profesor care again i-a explicat lui fiu-meu că ajunge în iad pentru că nu s-a spovedit niciodată...Ce să mai zic. Depinde de profesori, de părinte si de copil. Al meu, după circul pe care l-am făcut atunci în cls. I (care cred că s-a transmis prin tradiție orală, de la un prof de religie la altul, că sau schimbat aproape anual) nu a mai avut nicio problemă, l-au lăsat în treaba lui. Acum e în cls VIII si se pregăteste intens pt fecare oră de religie...se declară când budist, când zoroastrian, când mai stiu eu ce altă chestie din asta...spre disperarea profesorului. Stiu că e un pic nepoliticos să-l las să-si facă de cap în sensul ăsta, dar până la urmă cred că e cazul să-si câstige si proful de religie banii cinstit...combătându-l pe fiu-meu oră de oră. Care, drept să spun, se distrează acum la maxim în fiecare oră de religie...

Anonim spunea...

experiente de genul asta ma fac sa decid ca pe viitor sa fac cerere pentru ca viitorul meu copil (care nici macar in planul pe anul viitor nu e)sa nu faca religie la scoala.
auzi, sa-i spui copilului sa e mare rusine sa nu fi ortodox sau ca ajunge in iad ca nu s-a spovedit. daca prostia ar durea...........
cred in Dumnezeu, dar sa-mi spuna mie cineva asa ceva si fac circ, dar sa-i spuna copilului meu (copil, psihic in formare, etc) asa ceva, fac razboi.
ady.

Ioana spunea...

Si noi ne pregătim psihic pentru ce va urma la orele de religie. Nu înțeleg de ce nu accepta Biserica sa facă istoria religiilor. Iar, pentru cei ce doresc cu adevărat sa practice ortodoxismul, ar trebui înființate școlile de duminica, în cadrul parohiilor.

A spunea...

oare la gradinita exista ore de religie? sau doar la scoala?

Anonim spunea...

m-am amuzat la faza cu crutoanele :)
stiu ca poti face cerere sa renunti la materia "Religie". Sau nu mai e asa?

Ioana spunea...

Religia se va preda incepand cu grupa pregatitoare si pana la sfarsitul liceului.
Se poate renunta la religie, dar din pacate, copilul va continua sa asiste la ore fara insa a fi luat in seama. Subiectul e foarte amplu, problema e si pe mana cui pica, adica cat de deschis la minte e profesorul. Daca e unul ce ameninta cu iadul si alte chestii d-astea, atunci e de rau.

g.cojocaru spunea...

geniala!! :)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes