Ne place să ieşim între noi. Nu tot timpul, dar, din când în când, o ieşire în oraş, într-un loc frumos, cu un pahar cu pai în faţă, ne face să arătăm mai fericite şi mai radioase. Ne place să vorbim de-ale noastre, despre ei şi despre noi, despre vremuri de demult, despre nopţile albe de la 20 de ani, despre câte-n lună şi-n stele.

Ne place să ne gătim cu pantofi noi şi genţi asortate, să ne dăm cu parfumul cel bun, să purtăm mărgele şi inele. Să cutreierăm pe străzi, să ne uităm la lume, fericite că în sfârşit a venit seara când vom face parte şi noi din ea. Din acea lume gălăgioasă la care în mod normal ne uităm cu jind, în timp ce alergăm spre casă şi viaţa de zi cu zi.

Ne place să nu ne uităm la ceas, să ne hlizim din orice, să analizăm, să disecăm, să compătimim, să criticăm. Nouă, fetelor, ne place să vorbim. Despre noi. Între noi. Aseară, Ana a fost şi ea una dintre fete. Dintre fetele mele de care mi-e atât de dor şi cu care mă văd atât de rar.

Dar ieri, la o masă din Centrul Vechi, am băut café frappé, am mâncat paste, am mirosit a parfum franţuzesc, mi-am arătat lumii poşeta nouă şi portocalie şi copilul ce a devenit fetiţă. De mâine într-o lună, Ana face 7 ani.