Ana a învăţat pe pielea ei că neatenţia se plăteşte. Că cel mai important lucru în viaţă e sănătatea. Că atunci când n-ai, atunci parcă vrei. Şi că, din când în când, o porţie bună de plâns face bine.
Azi, la 6 luni şi 11 luni fix, dinţii Anei cei loviţi par a fi rămas fără vlagă. Se pare că şi-au pierdut vitalitatea de altădată şi chiar şi forma şi lungimea. Unul e un pic mai mare decât celălalt. În schimb, cel rămas mic e şi puţin ciobit.
Altfel, fără sârme şi ciment, sunt curaţi, dar încă traumatizaţi. Doctorii sunt destul de pesimişti. E posibil să-şi piardă culoarea. Nu vor mai putea fi cu adevărat folosiţi vreo 5 ani de acum încolo. Suficient pentru mine cât să simt cum mă scufund. Şi pentru ea cât să-şi pună capul la mine pe umăr şi să-şi jelească preţ de câteva staţii de metrou tinereţea şi dantura de pe vremuri.
Deocamdată, în faţa mea s-a deschis o listă surprinzător de lungă de nu-uri. Nu mestecat, nu rece, nu fierbinte, nu mâini la gură, nu muşcat, nu îngheţată, nu dat cu limba, nu covrigi, nu măr, nu gumă, nu biscuiţi, nu crocant, nu lipicios. Nu mai ştiu ce să zic. Sunt tristă. Tocmai azi, la 6 ani şi 11 luni ai ei!
joi, 26 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
15 comentarii:
La multi ani si sa fie bine, aveti curaj si incredere, sa inteleg ca dintisorii se schimbasera deja, nu mai sunt cei de lapte?
Exact! Trei Doamne si toti trei!
auci! păi, și-acum ce-i de făcut?
Pai nu prea stiu nici eu ce e de facut:(
Hai ca nici aia de la hollywood nu au dintii lor si ce bine arata :)
imi pare rau... poate mai cereti o parere, daca n-ati facut asta deja... chiar sa nu mai fie nimic de facut?
Am mai cerut o parere. A unui doctor cu cabinet la Viena si se pare ca s-a facut tot ce trebuia:(
Doar azi am ajuns pe blogul tău, datorită unui link la postul în care vorbeai despre calvarul cu somnul din primul an, aşa că nu ştiu ce i s-a întîmplat danturii fetiţei tale, citesc doar despre consecinţe şi îmi pare tare, tare rău!
Multă putere să treceţi şi peste asta!
Pai fie-mea a cazut cu bicicleta si si-a spart dintii.
Între timp am luat postările la rînd, în ordine invers cronologică, acum am ajuns la ce s-a întîmplat şi am citit de bicicletă.
Te înţeleg prin ce treci, Radu, fiul meu cel mare şi-a spart capul de trei ori, una dintre ele de pe bicicletă, altădată şi-a rupt un dinte permanent căzînd de pe ea, e groaznic să îi vezi cu sîngele şiroind.
Cel mic şi-a rupt mîna dreaptă de două ori, ultima oară temeinic, ambele oase, în mai multe bucăţi, îi arăta mîna ca un S, am primit telefonul la serviciu, de la grădiniţă, n-am fost în stare să conduc maşina pînă la spital, a condus o colegă. Operaţie cu anestezie generală, tijă, etc. Acum are sîrme în gură, tratament ortodontic pentru dinţii crescuţi aiurea.
Greu! Sper să treceţi cu bine peste şi să i se refacă dantura!
Oau! Înseamnă ca noi stam bine!
Nuuu! Fiecare mamă trăieşte suferinţa copilului ei ca fiind cea mai traumatizantă, dureroasă ever! Egal ce au păţit alţii! Aşa că nu le putem compara. Nu ţi-am povestit ce am păţit noi ca să îţi arăt că poate fi mai rău, doar ca să zic că înţeleg prin ce treci şi că vă trimit un gînd bun de la Sibiu :)!
Vai ce-mi place orașul tău!
Inca ma bucur nespus de bicicleta cu roti ajutatoare a micutului meu dar mi se opreste pulsul cand ma gandesc ca urmeaza sa pedaleze in curand fara ele... Imi pare rau sa aud in ce situatie sunteti. V-am indragit nespus de doua ore de cand va citesc si va sunt alaturi cu mintea si trairile de mama.
Multumim frumos, ma bucur sa te stiu alaturi:))
Trimiteți un comentariu