Ieri, am scos copila în lume pentru prima dată de la scoaterea sârmelor. Ştiţi voi, alea de-i ţineau pe loc dinţii fracturaţi şi mişcători. Aşadar, am îmbrăcat prinţesa într-o rochiţă nouă, i-am pus în premieră dresuri albe şi elastice de fac gamba subţirică, o bentiţă cu fundiţă şi am pornit  împreună către biserica Elefterie.
- Şi eu ce-o să fac acolo?
- O să vii cu mine şi o să te uiţi la mireasă!
- Şi ce e aşa amuzant în asta?
- Vreau eu să te arăt la lume, na! Cu mirele şi invitaţii am fost colegă de şcoală şi prietenă bună. Îţi dai seama că mă ştiu cu ei de 27 de ani?
- Nu-mi pasă, bodogăne ea în continuare în timp ce o azvârl într-un taxi.

De plictisit, s-a plictisit. Era normal. Peste tot, oameni mari, iar puţinii copii ce se învârteau pe scările bisericii erau toţi băieţi şi toţi prea mici. Deci, nu corespundeau standardelor.
În timpul slujbei, a ales să se ducă cât de în faţă îi permitea fotograful, cameramanul şi religia care zice că femeile nu au ce căuta în altar. Or Ana o pornise victorioasă într-acolo, mai ales că văzuse ea că e destul loc gol de unde se vedea foarte bine.

După slujbă, la o discuţie ca-ntre fete:
- Mama, de ce le-a dat popa să muşte din pişcot?
- Aşa e obiceiul!
- Înseamnă că eu nu o să pot să mă mărit!
- Păi de ce, mamă?
- Nu ştii că a zis dentistul că nu am voie să mai muşc nimic, niciodată!  Şi nici n-a zis că "până mă mărit, îmi trece"!