Anul ăsta, Iepuraşul mi-a adus un coş cu bunătăţi, un mixer cu castron (de când îmi doream) şi o carte. O carte savuroasă de-a dreptul. Genul de carte despre care poţi spune că este o carte – Foarte. Cu un titlu şi un cuprins ce te face parcă să vrei să o citeşti la o masă de lemn, în bucătărie, cu o ceaşcă mare de cacao caldă în faţă, singură printre castroane şi borcane ridicate în nici două pagini la rang de ustensile de alchimist.

“Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare și 50 de rețete”, în concepția și sub coordonarea editorială a Ioanei Pârvulescu, este o invitaţie în bucătăriile şi amintirile unor oameni mari, o carte generoasă ce te lasă să-i cunoşti pe Cărtărescu, Djuvara, Blandiana, Liiceanu, Paraschivescu şi mulţi Alţii cu A mare, ca pe nişte fiinţe cât se poate de terestre, cu stomac şi pofte, cu talent şi imaginaţie şi mai ales capabili să recupereze istorie și istorii, pornind de la nişte banali morcovi, raci sau păstârnaci.

Fără să vreau să mă dau drept critic - ce blasfemie din partea mea în faţa unor asemenea poveşti minunate - cartea Foarte, căci eu aşa o voi numi, mi-a dat o idee. Să povestim, eu mai întâi, voi după aceea, dacă vreţi, bineînţeles, despre ce se inventa în bucătăriile noastre comuniste, pe vremea când nu erau de niciunele.

M-am născut în centrul capitalei, în buricul târgului, cum se spune, într-un bloc cochet de 4 etaje, proiectat de un arhitect evreu. La început, aici a locuit bunica mea, o hunedoreancă frumoasă ce a fugit la 20 de ani cu o trupă de actori, lăsând în urmă un soţ cu care fusese măritată cu de-a sila şi o fetiţă de nici 5 ani, mama mea. 12 ani mai târziu, fetiţa îşi regăseşte mama, se mută la ea, în capitală şi rămâne aici la facultate, în apartamentul cel mare, de 4 camere cu tavan înalt pe care îl împărţeau cu încă nişte familii. Aici au rămas să locuiască şi ai mei, după ce au închiriat de la I.C.R.A.L tot apartamentul, aici m-am născut şi eu şi am trăit toţi anii comunismului. Mama încă trăiește aici. Mama ei, hunedoreanca fugitivă, a murit de mult, de prea tânără.

În familia mea, bucătăria era exclusiv sanctuarul femeilor. În cazul nostru, două: mama şi bunica paternă.. Mie mi s-a refuzat constant accesul, de obicei eram acceptată doar ca să fiu hrănită, după care eram trimisă val-vârtej la mine în cameră, de unde răzbăteau constant certurile celor două femei, care se împiedicau zilnic una de cealaltă. Bunica din partea tatălui a fost o figură. Taciturnă, ironică şi sâcâitoare, a murit la 85 de ani de inimă rea, după ce s-a prăpădit tata, singurul ei copil. L-a făcut la 18 ani cu un boier din Bucureşti la care era fată în casă. Cel puțin așa se credea, căci bunica nu vorbea despre asta. Se lăuda însă că avea maşină la scară pe vremea când nici drumuri nu existau. Apoi, el a dispărut (nu a vrut niciodată să ne spună ce s-a întâmplat de fapt), iar ea, o orfană din Bălăşoieni, cu 4 clase, a crescut singură un copil ce a ajuns să străbată toată lumea, să vorbească limbi străine, să aibă brevet de pilot, să facă Facultatea de Istorie, să devina comentator de politică externă, să strângă o colecţie de cărţi impresionantă şi să moară la 63 de ani.

Bunica asta a mea care mă alinta cu “acri-muri” de la acritură-murătură şi care, fiind eu obraznică, mi-a dat o palmă de m-a băgat direct în dulapul cu oale, era regină în bucătărie. Pe mama o accepta prin preajmă doar pentru că nu putea să o dea afară. O bodogănea tot timpul cu “neamul ei din Hunedoara” şi făcea cel mai bun chec cu fructe confiate din lume. Era vestită în gaşca din tinereţea lui taică-miu pentru ciorba ei de lobodă şi vinetele împănate. Era alintată “mutti”, bea zilnic o ţuică fiartă şi seara mânca doar un iaurt. Și a murit fără să lase nimănui rețeta de chec. Pe de altă parte, mama, cu moștenirea ei ardelenească, era o maestră în ale prăjiturilor, sosurilor cu rântaș, și ciorbelor drese cu smântână.

Pretențios, tata le-a pus fără să vrea la grea încercare pe cele două femei din viața lui care se luptau constant pentru supremația cratiței. Apoi, am apărut eu pe lume și la câțiva ani după, s-a declanșat în toată splendoare ei, demența lui Ceaușescu.