În dimineaţa asta chiar nu ştiu ce să vă povestesc. Şi atunci,  la ce naiba ne mai deranjezi, o să spuneţi. În mare aveţi dreptate, doar că, de când vă ştiu aici, simt nevoie să trec să vă spun bună dimineaţa, să vă întreb ce mai faceţi, să mă aşez un pic în faţa voastră, să vă ofer poate şi o gură de cafea şi să stăm câteva secunde împreună, înainte să ne apucăm de o nouă zi.

Uneori poate nu aveţi chef de mine, aşa cum nici Ana nu mă vrea în fiecare dimineaţă lângă ea. Mă simte când intru la ea în cameră şi o văd cum se duce disperată spre perete, cât mai departe de orice tentativă de a o scula din pat. Alteori însă, se întinde pisicoasă sub mâna mea care o mângâie pe frunte şi mă caută cu ochii închişi să vin să o pup şi să apuce să se mai ascundă două minute în îmbrăţisările mele.

Şi mai sunt zilele speciale, cele în care reuşesc să sar din pat fix la 6h30, să pregătesc repede cafeaua, laptele, sandviciurile, hainele şi atunci îmi rămân 5 minute pe ceas în care să mă strecor lângă ea în pat, să o iau caldă şi moale în braţe şi să mă bucur că încă încape la mine şi că vrea încă să stea cu mine. Şi atunci  îmi bag nasul în părul ei şi stau aşa, fix 5 minute şi o respir şi o ocrotesc şi  mă umplu de ea.

În rest, chiar nu ştiu ce să vă povestesc. Mai vreţi puţină cafea?

sursa foto aici