Cât sufleul de dovlecei crește în cuptor, profit de prezența voastră să-mi ling rănile în public. Mamăăăă, ce greu e să ai mai mulți copii! Gata, am zis-o. Acum știu cum e să-ți dorești să ai mai mult de două mâini și de două picioare și mai ales mai mult de o singură gură, după ce ieri am avut în grijă trei bucăți de plozi, de opt ani fiecare, invitați la o petrecere la Ferma Animalelor.
Știți voi, câmp deschis și iarbă multă printre țarcuri și cuști de unde se ițeau care mai de care boturi, copite, limbi și capete urecheate și blănoase bune de mângâiat și hrănit. În total, 28 de copii la șase adulți. Un scor care ne-a făcut KO, ne-a lăsat flămânzi, fără voce, fără vlagă, având drept unică dorință să ajungem mai repede fiecare la casele noastre, să ne trântim pe canapele și să ne uităm tâmpi la Românii au talent. Personal, când nu trebuia să-l schimb pe unul de tricoul leoarcă de transpirație, trebuie să-i dau celuilalt apă sau suc, dar nu de portocale și nu rece și nu-n paharul ăla, că nu e al meu și unde e Ana, chiar așa, unde e Ana? Anaaaaaaa!!!! Dă-te jos de acoloooo! Acum, de ce plângi? Și tu ce mai vrei? Stai așa, nu trebuie s-o suni pe mama ta, merg eu cu tine la baie, dar după ce îl schimb pe celălalt care a vărsat paharul pe el. La ora șapte seara, când am rămas doar eu, copilul meu și puiul oșenesc pus la cuptor, m-am prăbușit cu totul. Mă dureau toți mușchii de parcă aș fi tras la jug.
Noroc că noi am scăpat astăzi școală. Doamna noastră a lipsit toată săptămâna și nimeni nu a vrut să recupereze în locul ei. Așa că, pe jumătate anchilozată, am fost în parc și am jucat "dă cu ce poți". Nu, n-am bătut copilul ca să mă răzbun pentru ziua de ieri, ci ne-am jucat cu o minge care sărea în toate părțile. Așa că, după o tentativă eșuată de volei, din motive de diferență de înălțime și de alta, la fel de eșuată, de fotbal cu piciorul, din motive de menisc problemă, am hotărât să lovim cu ce putem, numai s-o facem. Ne-am oprit abia după ce era să distrugem rondul cu lalele și să culcăm la pământ câțiva copilași ce se încăpățânau să se uite la noi, de pe margine.
În rest, toate bune. Sufleul e aproape gata, așa că mă duc să opresc cuptorul, să mă îmbrac și să plec în Parcul Kiseleff. La patru jumătate, citim povești în Foișor. O să vorbim despre dinozauri și o să facem scrisoare pentru Iepuraș pe niște versuri de Topârceanu. Cam ăsta e planul.
sâmbătă, 20 aprilie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Hahaha chiar m-am gandit la tine ! Te-ai distrat deci.. te pup si duminica relaxanta :p
Hahaha chiar m-am gandit la tine ! Te-ai distrat deci.. te pup si duminica relaxanta :p
Hihi... ce tare! Îmi aduce aminte de experiența mea de vara trecută cînd am fost responsabilă cu patru copii: doi ai mei, doi ai nașilor mei: 11, 9, 6 și 3 ani! A fost o poezie! Și noi am mers la zoo!
Eu am avut avantajul că îl mai puneam pe Arin să fugă după prichindelul de 3 ani, că nu mai făceam față! :D
Mamaaa, patru copii si multe animale, chiar ca esti curajoasa:)
Trimiteți un comentariu