Azi nu sunt într-o dispoziţie scriitoricească. Motivul? Cred că rinita mea îmi dă iar de furcă. Mă simt parcă aş sta cu capul sub apă şi cineva m-ar strânge tare, tare de nas. Problema e că ultima dată când s-a lăsat cu o vizită la ORL, m-am trezit luată pe sus, ţintuită pe un scaun în timp ce o asistentă drăguţă zâmbea şi-mi înfunda nişte meşe cu xilină până în creier. După cinci minute de lăcrimat intens, a venit un doctor la fel de drăguţ care mi-a scos meşele ca să-i facă loc unui endoscop pe care mi l-a vârât pe o nară până-n gât. A fost suficient de traumatizant ca să-mi declanşeze crize de panică la simpla idee de a mă apropia de un orelist. Sigur, până la urmă tot trebuie să-mi iau inima-n dinţi că deja prevăd o otită medie la ce simt în urechi. Cunoaşteţi vreun orelist bun şi milos dotat doar cu un lămpaş prietenos?

Dar, ca să vă mai abat gândul de la inconştienţa mea, ia uitaţi-vă ce poză am găsit cu fie-mea. Observaţi asemănarea?

Ea e Ana

El e E.T