Te uiţi la ceas. Hm, abia zece jumătate, zici. Pot să mai stau un pic. La urma urmei, nici nu mi-e încă prea somn. Te afunzi între perne, iei telecomanda şi începi un rond de seară al posturilor, pe muteşte. Copilul doarme, după ce a plâns neconsolat vreo cinci minute din motive de mamă neatentă care i-a dat cu cotul peste buză. Am spus neatentă, da?!

Brusc, îţi aduci aminte de ea. Ea, cea care miroase în frigider ca o zi de vară timpurie. Ea, cea la care ai muncit toată după-amiaza, bătând netul în lung şi-n lat după o reţetă de pate brisée. Ea, cea pentru care ţi-ai ars ca fraiera blenderul Braun, forţându-l să amestece împotriva voinţei lui un aluat prea vârtos. Ea, tarta ta cu cremă de vanilie şi căpşuni. Te scoli dintre perne, deschizi uşa frigiderului, arunci o ultimă privire în oglindă, acu', un kil în plus sau în minus, tot aia e şi tai o felie. Te întorci între perne.

Unspezece şi un sfert. Ar fi cazul să mă culc, zici, dar tocmai atunci îi vezi la televizor. Tată şi fiică, ambii actori. Povestesc. Mai ales el vorbeşte bine. Ştie să povestească. Are ce spune. Termini tarta. Ei vorbesc în continuare. Încă puţin, până la pauza de publicitate. Uite-o că vine. Fumez o ţigară şi mă duc în pat, promit! Stai că a reînceput. Rămâi pe loc. La urma urmei, am dormit vreo oră şi ceva după amiază, după ce ne-am întors din Orăşelul Copiilor. Îţi aduci aminte de feţişoara ei lividă când a coborât din montagne russe-ul ăla mic şi aparent inofensiv. Am crezut că o să mor, mama! Nu i-ai spus că şi ţie ţi-a fost frică.

E trecut de miezul nopţii. Şi ei continuă să vorbească. Îţi place povestea lor. Mare parte din ea o ştiai şi tu. Poate de aia îţi şi place. Poate de aia ai şi rămas cu ochii la ei. Sau poate pentru că vrei să tragi de timp. Să mai fii acasă, să mai fie duminică. Unu şi jumătate. Stingi televizorul şi închizi repede ochii. Să adorm, să adorm repede, să nu mai pierd vremea. Şi tocmai acum ţi-ai adus aminte că diseară trebuie să-i faci bagajul. Unul mic, cu trei tricouri, o pijama şi o pereche de pantaloni de schimb. Dar dacă o să fie frig? Seara la ţară e rece, mai ales după ce apune soarele, pământul lasă să se ridice aburi de răcoare în aer. Nu poate să stea în tricou. O să vrea să alerge la poartă să se uite cum coboară vacile de sus, de la păşune. Să nu uiţi aşadar să-i pui şi o bluză mai groasă. Sigur, mai e un pic până miercuri, când pleacă la ţară cu bunica. Şi să nu uiţi să-i spui să-şi ia şi caietele la ea, dacă vor avea vreo temă. O să i le corectezi tu vineri, când ajungi la ţară, cam pe la ora când coboară vacile şi când aerul se umple de talăngi.

Două şi zece. Strângi şi mai tare din ochi, doar-doar vei adormi. Te gândeşti la ea. O auzi din camera ei cum spune ceva în somn. Ce dacă face în curând opt ani? Tot mică e şi tot puiul tău. Brusc, simţi că ţi-e dor. Te ridici din pat, deschizi încet uşa de la camera ei. De sub pătură iese o talpă mică şi rozalie şi un bot de şoricel. Încă e pui mic, încă doarme cu jucării. Trei fără un sfert. Te bagi în pat. Ce ar trebui să aducă Iepuraşul anul ăsta? Ai văzut o gentuţă haioasă cu Hello Kitty, oare i-ar plăcea? Aşa ar avea şi ea o poşeţică faină şi poate ai putea să-i arunci în sfârşit punga aia urâtă în care îşi cară lucrurile. Sau poate...Şase şi jumătate. Sună ceasul. Se făcu de luni.

Bună dimineaţa!