Iniţial nici nu am vrut să vă povestesc, fiindcă mi-a fost ruşine. S-a întâmplat cam acum o lună. Am urcat în autobuz să merg doar o staţie până la următorul autobuz care mă duce acasă.  Pe card mai aveam doar o călătorie. Eh, nu mai validez pentru 500 de metri, îmi zic. Două secunde mai târziu, eram flancată de doi controlori. Mari şi graşi şi puşi să-şi facă treaba. Şi şi-au făcut-o! Atât de bine încât m-am plimbat cu ei după mine prin toată Piaţa Universităţii (pentru cine nu ştie despre ce vorbesc, e o piaţă maaaare cât o zi de post), căutând un bancomat care să funcţioneze şi de unde să pot scoate banii de amendă. Inutil să vă spun că nu am reuşit să scap fără. Nici prin cap nu-mi trecea ce aş fi putut face pentru a mă sustrage celor doi indivizi în haine cenuşii ce mă urmăreau cu obstinaţie ca nişte vulturi în aşteptarea ultimei suflări.

Tot ce ştiu e că de dimineaţă m-au apucat dracii. Dar ştiţi, nişte draci d-ăia mari, cu coarne şi furci, când am asistat, fără să vreau, la o mostră de discrimare. Adică vine controlorul, îmi verifică cardul care, de la incidentul de acum o lună, s-a transformat în abonament pe toate liniile şi apoi trece la vecinul de peste drum de scaunul meu- un tip la vreo 30 de ani, ras în cap şi măsurând vreo 2 metri. Controlorul - o  blondă, mărunţică şi cu un aer uşor speriat. Vădit plicitisit de deranj, malacul îi aruncă mărunţicii o privire scârbită şi zice nonşalant că şi-a uitat abonamentul acasă. Bineînţeles că şi-a uitat şi actele acasă şi banii şi a plecat prin lume doar el şi cu cei 2 metri ai lui. Mărunţica dă din cap a reproş şi cu un aer matern îl roagă să coboare la prima să-şi cumpere un abonament. Şi gata, doamnelor şi domnilor. Asta a fost tot!

Aoleo, m-au apucat toate spumele. O opresc pe mărunţică şi-i zic: păi bine, bre cucoană, de ce lăsaşi mata să-ţi scape păluga? De ce mama dracului nu i-ai dat amendă? Aproape scuzându-se că ea e mică şi blondă, îmi spune că ea e la început şi că nu poate să-i facă nimic. Păi şi mie de ce-mi făcură colegii tăi, ai? Eh, oameni şi oameni, doamnă, zice ea. Stai aşa, zic eu, adică ca ce chestie vă luaţi frate doar de femei, eventual d-alea ce nu urlă în public şi nu au salbe la gât şi pe bărbaţi îi lăsaţi în plata domnului, vă e frică? De unii, recunoaşte. Moment în care colegul ei se aruncă şi el în discuţie şi cu un aer sfătos începe să-mi ţină o prelegere că n-are nicio legătură cu sexul şi că în loc să mă preocupe soarta malacului, mai bine aş da un leu treizeci pe o călătorie şi aş circula fără griji. Păi doamna e în regulă, zice mărunţica, are abonament! Ah da? spuse colegul. Păi atunci hai să coborâm, că nu mai avem ce face aici! Şi gata, au plecat cu toţii. Malacul în treaba lui, fără abonament, bani cheltuiţi şi griji, mărunţica şi colegul la vânătoare de femei şi eu la birou, să-mi vărs nervii pe blogosferă.

În toată discuţia cu cei doi controlori, un singur călător a sărit şi el cu gura în apărarea mea, întrebându-i de ce nu au chemat poliţia, cum scrie la lege. Nu ştiu cine era domnul, dar voiam să-l felicit pentru spiritul civic şi pentru că avea abonament. La cum arăta- 40 de ani, un metru şaptezeci şi păr pe cap, sigur n-ar fi scăpat de amendă. Că doar legea trebuie aplicată dom'le, că altfel unde am ajunge?