Da, recunosc, sunt curioasă. Nu mă pot împiedica să nu-mi răsucesc capul în toate părţile, ţinându-l în cele mai nenaturale poziţii pentru a vedea ce cărţi mai citesc oamenii prin autobuze sau metrouri. Pentru că, să ştiţi, oamenii citesc! Lucrurile sunt relativ simple cu ziarele de tip Libertatea sau Click. În cazul acesta, titlurile sunt suficient de mari şi de bolduite, iar silicoanele, uriaşe, pentru a se vedea până hăt departe. Iar de când cu reclama de la televizor, călătorii au devenit extrem de generoşi şi se dau chiar mai aproape de tine, să vă puteţi bucura împreună de implanturi şi divorţuri.

Trecem acum la cărţi. Şi aici începe dilema mea. O să-i exclud din start pe cei cu Kindle, pe studenţii în sesiune, pe copiii cu Toboclick sau pe cititorii de romane marca Humanitas, Polirom, Curtea Veche sau altele în genul ăsta. Ei nu prezintă obiectul meu de studiu. În schimb, ceilalţi, da! Ceilalţi mă atrag ca un magnet cu cărţuliile lor despre fericire, karme, chakre, lumini şi umbre, corpuri energetice, centrii universali şi alte kama sutre d-astea.

Acum, io nu zic că toate cărţile despre astfel de chestii stelare or fi chiar prostii sută la sută. Mă rog, nu ştiu cum s-ar putea susţine ştiinţific toate teoriile astea, dar poate că unele sunt scrise frumos şi se termină cu bine... şi al treilea ochi s-a împăcat cu fratele lui, dreptul şi cu fratele lui, stângul şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. Vă rog nu vă apucaţi să-mi explicaţi cum e de fapt cu ochiul ăsta şi cu glanda aia mică de s-a atrofiat în timp şi am rămas cu o gaură în cap pe unde ni se scurge energia, dacă suntem nesimţiţi şi nu facem nimic. Eu vreau să ştiu cum începi să citeşti astfel de cărţi.

Adică, după ce criterii alegi o astfel de carte din mulţimea de titluri de acest gen care se lăfăie pe tarabe? Oare începi prin a le răsfoi? Ia uite mă, ăsta zice că a reuşit singur să-şi activeze nivelul trei al corpului de lumină, oauuu, ia să-l citesc că poate reuşesc şi eu! Sau poate că înainte de a o cumpăra, vrei să vezi dacă ceea ce urmează să citeşti a folosit cuiva şi atunci cauţi mărturii. Oricum, aceste cărţi susţin că sunt pline de exemple şi de fapte reale demonstrate de obicei prin fraze de genul în anul papapam, un inginer american sau indian sau chinez din statul papapam trecea printr-o depresie cruntă şi o anemie gravă pe fondul unei căsnicii distruse de alcool şi droguri când l-a întâlnit pe marele papapam care cu o simplă atingere de deget i-a produs furnicături din creştet până-n tălpi, desfunzându-i, după ani de chin şi de blocaj, doi centri energetici. Sau trei, dacă ţineţi neapărat.

Şi pentru că sunt curioasă din fire, mai vreau să ştiu ceva. Vreau să ştiu de ce citeşte lumea cărţile astea?! Îi exclud din start pe cei bolnavi sau extrem de nefericiţi. De fapt pe cei extrem, extrem de nefericiţi. Dar restul, ce speră ei să afle de acolo? Adică, citeşti cartea şi brusc te înţelegi spiritualiceşte din creştetul capului unde stă ochiul ăla până în ultimul centru nervos din vârful degetului mare de la piciorul stâng? Bun şi pe urmă? Pe urmă ce faci cu asta? La ce te ajută? Tu chiar crezi tot ce ai citit acolo? Pe buneee? Demonstrează!

Acum ca să nu ziceţi că am eu ceva doar cu cărţile astea de transformă energia în spirale, mai am o categorie de cititori care mă intrigă. Sunt cei care, după ce se năpustesc cu furia fiarei hămesite asupra locurilor libere din autobuz sau metrou, îşi scot tacticoşi câte o cărticică cu sfinţi şi încep să citească din ea, de obicei cu o mişcare repetitivă din buze. Sincer, eu nu-i înţeleg. Să fim serioşi, un mijloc de transport în comun înţesat de lume, sacoşe şi sonerii de telefoane nu e chiar un loc de reculegere. Şi atunci, ce dumnezeu tot bolborosesc oamenii ăştia acolo? Oare chiar zic ceva sau dau aşa din buze, la mişto? Pentru că, oricât mi-aş suci şi răsuci capul în toate părţile, nu reuşesc defel să aud ce zic. Voi ştiţi ceva despre asta?