joi, 24 octombrie 2013

Ora de tenis și clipa de glorie

Ce, credeați că acum o să încep să vă povestesc despre cât de mult îi place Anei la tenis și despre cât de tare se distrează cu antrenorul și despre cât e de mișto clubul și despre cum l-am cunoscut eu pe patron? Ei bine, nu. Tot ceea ce urmează să vă povestesc e despre mine. Da, da, despre mine cu M mare, nah! Și despre cum am atins eu celebritatea și despre cum visez deja la ziua când voi împărți autografe și voi face cu mâna fanilor. Dacă nu vă interesează să împărtășiți cu mine clipele de glorie, aflați că dacă rămâneți cuminți prin preajmă o să vă arăt și niște poze cu Ana și mai ales o să vă spun cum m-am cunoscut cu patronul de la tenis. Ce ziceți, promiteți să stați pe aici ca să am și eu cui să mă laud? Vă rooog!

Povestea începe așadar, ieri seară, la ora de tenis. Odată plasată copila în sală, mă duc în camera rezervată părinților să mă uit la teveu cum joacă Ana (da, da, puteți urmări pe ecran ce fac copiii). În jurul meu, vreo trei mame, plus o bunică. La un moment dat, persoana din stânga mea se întoarce către mine:
-Să știți că vă citesc blogul!

 Oooh, dulci cuvinte! Clopote de sărbătoare începură să-mi dăngăne în suflet. Mă vedeam pe covorul roșu, înaintând sub privirile admirative ale unui public numeros, ferindu-mi frumoșii mei ochi albaștri de blițurile agresive ale paparazzilor, strângând mâini și împărțind zâmbete.

- Am recunoscut-o pe Ana! continuă vocea de lângă mine.
Mda, ok, o să o las și pe ea să meargă cu mine pe covorul roșu. Dar mai în spate.

- Am așteptat să văd cu cine e și așa am știut că sunteți dumneavoastră.
Aha, deci eu nu prea semăn cu cea din poze. O fi de bine? Oare par mai grasă în realitate? Oare chiar sunt? Sau poate mai bătrână? Sau mai ștearsă? Data viitoare să am grijă să mă dau cu ruj, că nu se știe de unde apar cititorii.

În timp ce eu mă gândeam deja cum voi organiza seri de lectură cu postări de-ale mele pentru părinții de la tenis, se termină și ora și mutra transpirată a Anei mă readuce cu picioarele pe pământ, călcând în picioare clipa de glorie.



Și pentru că am promis și pentru că m-ați ascultat până la capăt, iată și dezvăluirea: cu patronul am fost colegă de clasă, în liceu. Doar colegă, da? Știu, e o poveste banală, dar măcar v-am ținut aproape.










4 comentarii:

Anonim spunea...

Il faut garder les pieds sur terre et arrête de te vanter ;-) comme quoi la vie nous réserves des surprises et maintenant tu sais que le monde est petit et qu'il est devenu minuscule avec internet.Ton blog est désormais une passerelle qui aide à connaitre des gens et se faire connaitre auprès des gens.
MULT SUCCES IN CONTINUARE !!!

Andrei Sarban spunea...

Da' dar uiti sa spui ca "patronu" (ROFL!) era in limba dupa cea mai buna prietena a ta din clasa aaaaaaa?????

ioana spunea...

Mai Andrei, tu n-ai inteles ca postul asta e despre mine? Ce treaba am eu cu restul lumii? - :)

ioana spunea...

Mais je veux me vanter, cela fait du bien de temps en temps, voyons! :)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes